CNAIR a suspendat licitația pentru pentru cele două viaducte de la Nădășelu și Topa Mică, de pe Autostrada Transilvania, scoase din contractul cu UMB, deși trebuia să anunțe ofertele depuse.
“Licitația de un miliard de lei pentru viaductele de 3,2 kilometri a fost suspendată, deși luni, 25 septembrie, ar fi trebuit să se anunțe oferta/ofertele depuse. Lucrările pentru loturile Nădășelu – Zimbor – Poarta Sălajului (42 km) sunt finanțate prin PNRR, dar fără cele două viaducte lotul Nădășelu – Zimbor de 30 de kilometri nu poate fi recepționat”, spune zălăuanul Horațiu Cosma, fost secretar de stat în ministerul Transporturilor.
Pe tronsonul A3 dintre Cluj și Zalău lucrările au început în 2021, iar finanțarea europeană pentru proiectul de 500 de milioane de euro a fost asigutată prin PNRR.
“Din păcate, și nu e prima dată, tot ce a pornit bine pentru sălăjeni în mandatul lui Cătălin Drulă, iată că, Grindeanu, dușmanul autostrăzii sălăjene, reușește să strice.
Șantierul ar fi trebuit să fie gata anul acesta, dar am spus, cu actuala echipă la Ministerul Transporturilor, un termen real de finalizare ar fi 2025. Însă Sorin Grindeanu (repet: dușmanul autostrăzii sălăjene), face tot posibilul ca proiectul să rateze chiar și anul 2026, termenul limită din PNRR pentru atragerea banilor europeni”, acuză Horațiu Cosma (USR).