Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș va avea o filială la Zalău.
Prezența instituției de învățământ superior în municipiu vine ca urmare a unui parteneriat ce urmează a fi încheiat între aceasta și Consiliul Județean Sălaj, Primăria Zalău și Spitalul Județean de Urgență Zalău.
Una dintre misiunile Universității de Medicină din Târgu Mureș este să promoveze şi să susțină, în comunitățile locale și regionale, dezvoltarea unor componente de cooperare academică și instituționale în scopul dezvoltării învățământului superior în domeniul sănătății.
De cealaltă parte, în strategia de dezvoltare a județului una dintre prioritățile majore o reprezintă asigurarea accesului la servicii medicale moderne.
Acordul cadru de colaborare între Județul Sălaj, Municipiul Zalău, Spitalul Județean de Urgență Zalău și
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș pentru realizarea în comun a condițiilor de desfășurare a activității de învățământ superior universitare/postuniversitare în domeniul sănătății, prin organizarea în municipiul Zalău a unei extensii a universității, va fi supus votului consilierilor județeni în ședința de marți, 26 septembrie.
Scopul protocolului de cooperare este de a pune bazele înființării și organizării unei extensii a universității pentru asigurarea nevoii de formare a specialiștilor în domeniul medical și consolidarea actului medical, în primul rând la nivelul Spitalului Județean, dar și la nivelul celorlalți prestatori de servicii medicale.
Administrația județeană va pune la dispoziția viitoarei extensii universitare infrastructura și cadrul
necesar desfășurării tuturor activităților specifice programelor de formare profesională universitară/postuniversitară a personalului medical, prin susținerea serviciilor de instruire și formare clinică în cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău.
Odată cu demararea procedurilor de înființare și organizare a extensiei universitare, unitatea sanitară va
demara procedurile de acreditare a instituţiei ca spital clinic.
Universitatea de Medicină din Târgu Mureș își asumă să realizeze toate demersurile administrative privind înființarea și funcționarea extensiei din Zalău, să asigure suportul administrativ, resursele didactice și cele umane necesare pentru autorizarea și desfășurarea programelor de studii; să asigure accesul cadrelor didactice și cursanților din cadrul noii extensii a universității la infrastructura de cercetare a instituției de învățământ superior; să asigure accesul personalului medical din Zalău la studiile universitare de doctorat din cadrul universității; să se implice, în mod activ, în promovarea programelor de studii create în cadrul noii extensii a universității; să se implice în organizarea, la Zalău, de conferințe, colocvii, mese rotunde și alte activități din domeniul învățământului superior medical.
Primăria Zalău își asumă să identifice și să pună la dispoziția Universității un spațiu disponibil necesar desfășurării activităților de învățământ superior, precum și altor activități de educație și cercetare științifică; să colaboreze cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș în vederea realizării de proiecte sau manifestări cu teme educaționale, științifice și culturale pentru dezvoltarea comunității locale din Zalău, dar și să asigure susținerea financiară și logistică, în limita disponibilității, necesară realizării acestor activități.
Consiliul Județean Sălaj se obligă să asigure, prin Spitalul Județean de Urgență Zalău, infrastuctura și cadrul necesar desfășurării tuturor activităților specifice programelor de formare profesională a personalului medical, precum și realizării activităților de învățământ superior (studii universitare și postuniversitare) în cadrul extensiei din Municipiul Zalău a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, dar și să asigure susținerea financiară și logistică, în limita disponibilității, necesară realizării activităților specifice stabilite de părți.
La rândul său, Spitalul Județean de Urgență Zalău se obligă să susțină activitățile specifice și serviciile de instruire şi formare clinică de natură să asigure condiţiile necesare în vederea formării profesionale practice, complete şi corecte a studenților înscriși în cadrul extensiei Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș din municipiul Zalău; să întreprindă toate demersurile legale în vederea acreditării Spitalului Județean de Urgență Zalău ca spital clinic; să identifice spațiile ce urmează a fi puse la dispoziția Universității și să încheie toate contractele necesare pentru buna desfășurarea a activităților specifice de învățământ superior medical, de cercetare științifică și de formare profesională, în vederea creșterii calității serviciilor medicale în municipiul Zalău; să asigure, cu titlu gratuit, baza materială necesară instruirii practice a cursanților instituției de învățământ superior medical; să se implice în organizarea de practică de specialitate și de programe de voluntariat pentru studenții din cadrul extensiei Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”; să promoveze activitățile specifice de educare, de cercetare științifică și de formare profesională desfășurate în baza acestui parteneriat.