Sfântul Nifon și epica morții

Marele Atanasie a venit la Sfântul Nifon și, așezându-se lângă el, a zis: „Părinte, are omul oarecare folos din boală sau nu?”. Sfântul a răspuns: „Precum se curăță aurul de rugină, arzându-se în foc, așa și omul bolnav se curățește de păcatele sale”.

Calendarul ortodox îl cinstește astăzi pe Sfântul Nifon, Episcop de Constanțiana.

În anul 1970, în Mănăstirea Dionisiu din muntele Athosului, a fost descoperit un manuscris vechi, de către monahul Lazăr. Acesta cuprindea: ‘’Viața, nevoințele și învățătura Sfântului Ierarh Nifon al Constanțianei’’. Nifon al Constanțianei a trăit în secolul al IV-lea, în vremea împăratului Constantin cel Mare și a unora din cei mai mari ierarhi ai Bisericii (Sfântul Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei, care a și luat parte la înscăunarea și apoi la îngroparea sa, și alții).

Prima carte a fost publicată în anul 1972 de Mănăstirea Paraclitu din apropierea Atenei, urmând încă trei ediții până în 1980. După ediția din 1980, a patra, a fost publicată și versiunea în limba română, cu dorința altruistă de a ajunge la cunoștința românilor, spre folosul lor sufletesc.

Sfântul Nifon a fost crescut printre dascăli și preoți iscusiți care i-au insuflat iubirea pentru Sfintele Scripturi. El a fost un mare iubitor de săraci, ajutându-i din toată inima cu toate cele de trebuință. Practicile virtuoase cu care se îndeletnicise, cât și marea evlavie ce o avea pentru Dumnezeu, l-au făcut să iubească liniștea, blândețea și smerenia.

Învățăturile, rugăciunile și revelațiile sfântului, deslușite în manuscrisul aflat, pun în lumină lecții de morală creștină, descoperiri tainice și tabloul valorilor sacre ale existenței noastre. Moartea lui Nifon a fost pe măsura vieții sale de credință. În prezența cunoscuților și a sfântului Atanasie, aflat într-o mare suferință fizică, dar umplut de mângâierile harului, sfântul Nifon, însoțit de îngeri și sfinți, copleșit de o lumină supranaturală, părăsește pământul pentru a se întâlni în chip deplin cu Mântuitorul cel mult așteptat.

Astfel de morți ale sfintilor Bisericii nu sunt simple închipuri, întâmplări utopice, sau invenții epice. Există o sumedenie de consemnări similare în istoria spiritualitătii care trebuie să ne dea speranță și să ne ajute să privim moartea cu alți ochi. Să nu fim ignoranți înaintea norului de mărturii. Prima condiție pentru creșterea vieții spirituale și pentru pătrunderea temeinică în misterele existențiale este păzirea poruncilor lui Dumnezeu, ca răspuns al inimii noastre.