Marți, 1 august, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj au pus în aplicare 44 de mandate de  percheziție domiciliară, în locații situate pe raza județelor Cluj, Mureș, Bihor și Bistrița-Năsăud, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc și mare risc, deținere fără drept de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În cauză s-a reținut că, în perioada 2022 – iulie 2023, mai multe persoane au comercializat în mod repetat, consumatorilor de pe raza județului Cluj și a județelor limitrofe, droguri de risc și mare risc, cu sume cuprinse între 100 și 500 lei pentru o doză.

Peste 20 de persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate  Oradea, Timișoara, Mureș, Alba, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, Sălaj, Maramureș, Arad, Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj –  Serviciul de Investigații Criminale și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița – Năsăud.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.