Mai mult de o treime dintre romani dau vina pe Occident si Statele Unite pentru criza financiară şi economică, in timp ce increderea populaţiei in democraţie şi economia de piaţă a scăzut in ultimii cinci ani, reiese dintr-un raport BERD.
In ansamblu, in ţările din Europa Centrală şi de Est, sub-estul Europei, Caucaz şi Asia Centrală, cel puţin o treime dintre respondenţi invinovăţesc Occidentul pentru criză, procentajele variind de la circa 70 la sută in Slovacia şi Serbia sau aproximativ 60 la sută in Cehia şi Ungaria, la sub 30% in Rusia.
In Romania, circa 60 la sută dintre gospodării au fost afectate „destul sau semnificativ” de criză, potrivit rezultatelor sondajului BERD.
Din procentajul de 60 la sută, o familie din patru a incercat fără succes să ia credite pe canale oficiale. Totodată, peste 35 la sută dintre familii au incercat fără succes să se imprumute „pe canale neoficiale”.
Totodată, mai puţin de 20 la sută dintre gospodăriile din Romania care s-au confruntat cu pierderea unui loc de muncă au reuşit să acceseze scheme de ajutor de şomaj, faţă de aproape 50 la sută in Germania şi Suedia sau peste 40 la sută in Ungaria şi Cehia.
Potrivit datelor BERD, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria sunt cele mai expuse ţări la criza din zona euro, urmate de Croaţia, Slovenia, Romania şi Polonia.