Primarul Andrei Varga s-a asigurat ca orasul nu are probleme in caz de ninsoare. In punctele cheie ale orasului au fost amplasate gramezi cu material antiderapant
Orasul Cehu Silvaniei a facut deja ultimele pregatiri pentru anotimpul rece, Primaria achizitionand materialul antiderapant necesar pentru interventii. Potrivit primarului Andrei Varga, in zonele cheie din oras s-au amplasat gramezi cu nisip care sa fie folosit in caz de ninsoare. „Ne pregatim pentru sezonul rece, punem antideranpant in zonele cu circulatie mai grea si ne-am aprovizionat cu sare”, a precizat Andrei Varga pentru Graiul Salajului. Atributiile de deszapezire si de curatare a drumurilor din Cehu Silvaniei au ramas Primariei orasului, in cadrul careia exista un serviciu specializat cu 14 angajati. Pe perioada iernii, primaria intervine pentru curatarea drumurilor cu doua tractoare si cu doua pluguri. Potrivit primarului din Cehu Silvaniei, pana in prezent s-a reusit achizitionarea a 100 de tone de nisip si 50 de tone de sare, care vor putea fi imprastiate pe drumurile din oras inca de la prima zapada. Angajatii serviciului de intretinere a drumurilor orasului au fost repartizati pe sectoare, avand in sarcina nu mai putin de 40 de kilometri de drumuri atat in orasul Cehu Silvaniei cat si in cele patru sate apartinatoare. „Drumurile au fost pregatite pentru iarna, sunt in stare destul de buna, anul acesta am reusit sa asfaltam 1,5 kilometri de drum si am plombat restul strazilor”, a mai spus Andrei Varga. Edilul orasului crede ca nu vor exista probleme cu zapada pe drumurile pe care le gestioneaza. O singura zona poate crea probleme, din cauza faptului ca acolo drumul este pe o panta abrupta – este vorba de portiunea de drum care leaga Cehu Silvaniei de Ulciug.