Șoferii vor putea contesta amenzile rutiere și la judecătoria de domiciliu, nu doar pe raza unde contravenția a fost săvârșită.

Legea 254/2023, care vizează modificarea Codului Rutier, a fost publicată luni în Monitorul Oficial și intră în vigoare pe 27 iulie 2023, potrivit Realitatea.net

Legea modifică primul alineat al art. 118 din Capitolul VIII „Căi de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei” al OUG 195/2002 după cum urmează: „Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătorie în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliului sau sediul contravenientul”.

În forma în vigoare este prevăzut: „Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta”.