Traficul feroviar la nivel național se desfășoară și la această oră în condiții speciale, cu limitarea vitezei de circulație pe anumite tronsoane de cale ferată, din cauza temperaturilor de peste 40 de grade înregistrate în aer și peste 50 de grade la nivelul solului, aceste măsuri fiind necesare pentru siguranţa traficului feroviar. Viteza trenurilor este redusă semnificativ pe unele secțiuni.

 

Potrivit CFR SA, în intervalele orare în care temperatura în aer depășește deja 35-37 de grade în aer, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină depășeste 50 de grade C, pe anumite intervale de stații, unde situația o impune, se reduce viteza de circulație a trenurilor cu 20-30 de kilometri la oră față de viteza normală astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

Viteza trenurilor este redusă și mai mult, în realitate

Totuși, pe anumite secțiuni de circulație, cum ar fi București-Constanța, reducerea a fost mai mare de 30 de kilometri pe oră, în condițiile în care trenurile circulă cu cel mult 100 de kilometri pe oră.

CFR SA informează că o reducere masivă a vitezei a avut loc între Băneasa și Lehliu. Un tren între București și Constanța a avut și zeci de minute întârziere din acest motiv (IC 581 – 23 minute).

Măsuri similare sunt aplicate de toate companiile de infrastructură și respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situații speciale.

Personalul de specialitate al CFR SA avizează permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații se va adopta această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulație sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic.

Totodată, CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare ale trenurilor în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilete.

CFR SA roagă călătorii ca în această perioadă să consulte inclusiv site-urile sau paginile de social-media ale operatorilor de transport feroviar pentru informaţii actualizate despre condițiile și măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulație.

CFR SA își cere scuze pentru situațiile în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinație, însă aceste măsuri de limitare a vitezei de circulație pe anumite intervale de cale ferată sunt necesare pentru a menține condiții optime și de siguranță pe rețeaua feroviară.

Sursa informației: clubferoviar.ro