Sistemul de management integrat al deseurilor in judetul Salaj, in valoare de 27 de milioane de euro, va fi monitorizat de Guvern.
Guvernul a convenit cu Fondul Monetar International sa extinda lista proiectelor cu finantare europeana prioritare, de la 60 la 100 de investitii publice, fiind preluate insa doar lucrari care necesita o finantare modica, in valoare totala de sub 1 miliard de euro, din care 586 milioane euro finantare UE, potrivit Mediafax. Aproape toate aceste proiecte, semnate in intervalul 2009-2011, au in prezent un grad de executie de 0 la suta, ca si majoritatea celorlalte 60 de investitii initiale, Guvernul angajandu-se sa le aduca intr-un timp record, pana la sfarsitul anului viitor, aproape de un nivel de realizare de 50 la suta. Proiectele trebuie finalizate in perioada 2012-2015. Cele 100 de proiecte au fost discutate miercuri seara de reprezentantii Guvernului cu cei ai FMI si publicate imediat pe site-ul Ministerului Afacerilor Europene. Intentia este ca ritmul lucrarilor sa avanseze macar cu 5-10 la suta pana la finele anului viitor. In noua forma, pe langa reabilitarea drumului DN 1H Zalau – Alesd, lista include si proiectul de realizare a sistemului de management integrat al deseurilor in judetul Salaj, derulat de Consiliul Judetean si care se ridica la suma de 27,6 milioane de euro.
Urmeaza atribuirea contractului de executie
Procedurile pentru selectia si atribuirea contractului de executie a lucrarilor sunt in curs de desfasurare, deschiderea ofertelor fiind planificata pentru 22 noiembrie, potrivit biroului de presa al CJ. „Ponderea mare a platilor, si implicit cresterea gradului de absorbtie, va avea loc dupa semnarea contractului de lucrari si inceperea efectiva a executiei, care speram sa poata demara, in functie de conditiile meteorologice, in martie 2012”, ne-a declarat Zoe Crihan, directorul Directiei Managementul Proiectelor si Dezvoltare Regionala.
Groapa de gunoi „gigant” la Dobrin
Obiectivul principal al proiectului este sa sprijine dezvoltarea unui sistem de management integrat al deseurilor solide in Salaj, finantat din Fondurile Europene de Dezvoltare Regionala. Prin acest proiect se are in vedere construirea Centrului de management integrat al deseurilor in localitatea Dobrin, pe o suprafata de aproape 200.000 de metri patrati, care va cuprinde un depozit ecologic cu doua celule, o statie de sortare, una de tratare mecanico-biologica si o statie de epurare. Se vor construi si dota trei statii de transfer, la Crasna, Sinmihaiu Almasului si in Surduc. Catre Centrul de management integrat se vor construi drumuri de acces spre Dobrin pe o lungime de 2100 de metri, iar catre statiile de transfer, 1200 de metri spre Crasna, 1780 de metri spre Sinmihaiu Almasului, iar spre Surduc, drumul de acces construit va avea o lungime de 1100 de metri. De asemenea, in proiect este prevazuta inchiderea depozitelor neconforme din mediul urban din Zalau, respectiv cel din localitatile Criseni, Cehu Silvaniei, Jibou si Simleu Silvaniei.