Centrul de fizioterapie Aquarel desfășoară o campanie de facilitare a accesului seniorilor la serviciile de recuperare medicală. Aceștia pot beneficia de un discount promoțional de 25% pentru serviciile de fizioterapie/kinetoterapie în această vară, din data de 15 iunie până în 15 septembrie.
Existența unei recomandări medicale de efectuare recuperare este obligatorie pentru înscrierea în program. Cine poate furniza această recomandare? Cel mai abilitat specialist este medicul de Recuperare medicală, Medicină Fizică și Balneologie.
În cadrul AQUAREL, aceste consulturi sunt asigurate de medicul specialist RMFB Bara Angela Irina, în fiecare miercuri, în intervalul 15.00 – 19.00. În cazul în care un alt medic specialist RMFB, neurolog, ortoped, reumatolog sau din alte specialități v-a consultat, stabilit un diagnostic și făcut o recomandare de recuperare medicală, vă calificați pentru efectuarea procedurilor de recuperare în Cadrul Centrului de fizioterapie Aquarel.
Ne mândrim cu un parteneriat încheiat cu Fundația Acasă, în baza căruia specialiștii formați în cadrul centrului de recuperare desfășoară activitate și la Aquarel.
Cele mai frecvente afecțiuni care pot fi ameliorate sau tratate prin serviciile noastre sunt:
- Afecțiuni degenerative ale coloanei vertebrale: lombalgie, dorsalgie, cervicalgie, cervicartroză, spondilartroză; afecțiuni neurologice: AVC, nevralgii, afectiuni ale nervilor periferici, Parkinson, SM, etc.; afecțiuni degenerative ale altor articulații: coxartroză, gonartroză, PSH, artite și artoze specifice; recuperare postraumatică: post fracturi, intervenții chirurgicale, luxații, entorse, cu sau fără imobilizare; afecțiuni pediatrice congenitale sau dobândite cu adresabilitate specifică.
Procedurile disponibile sunt următoarele:
- Kinetoterapie individuală și de grup; Hidrokinetoterapie; Electroterapie: Ultrasunet, Curenți interferențiali, Curenți diadinamici, TENS; Magnetodiaflux; Băi galvanice; Parafină; Drenaj limfatic; SIS; TECAR; Laser HIL; masaj terapeutic regional.
Prețurile practicate pot fi consultate pe site-ul nostru www.aquarel.ro, telefonic (0790.002.892) sau personal, la recepție Recuperare (etaj 2, clădire Aquarel health&spa center, strada Parcului 3, Zalău).