Anul 2012 se prefigureaza ca cel de-al cincilea an de criza prin care trecem cu totii. Daca inainte de 1989 romanii erau invatati cu planul cincinal, premierul Emil Boc a introdus un nou concept – cincinalul austeritatii. Chiar daca romanii au ratat practic primul an de criza – 2008 – care a fost an al miilor de promisiuni electorale ce au adus la guvernare actuala putere, criza nu ne-a ratat pe noi. Si de atunci vine in valuri, fiecare val coborand nivelul de trai al cetatenilor. Si in fiecare an de criza, Emil Boc promite ca anul urmator va fi de crestere economica si de revenire la nivelul de trai de dinainte de criza globalizata. In 2012 ar fi fost anul in care toate lucrurile bune ar fi trebuit sa se intample romanilor: revenirea la salariile dinainte de taierea celor 25 la suta pentru bugetari, taxe si impozite scazute sau disparute, locuri de munca garla intr-o economie care duduie, lapte si miere pe toate vaile tarii. Posibil sa fie asa, pentru ca anul viitor este anul in care PDL trebuie neaparat sa se pastreze la guvernare. Dar, deja premierul da inapoi: salariul minim nu va creste, pensiile nu vor fi indexate in functie de inflatie, TVA-ul ramane la 24 la suta, pana si cresterea economica prognozata necesita deja retusari in jos, desi mai sunt doua luni pana in 2012. Ultimul an din cincinalul crizei nu promite lucruri bune, asa ca avem doar doua optiuni. Prima ar fi sa mergem inainte, cu actuala clasa politica, indiferent de initialele inscrise pe sigla, si sa ascultam cum dau vina unii pe altii pentru „greaua mostenire”. A doua optiune ar fi sa plecam in Congo. Macar acolo e cald si bine, bananele cresc in copaci si nu trebuie platita intretinerea. Iar putina malarie nu strica, oricum suntem „frisonati” continuu de tremolo-ul rasului prezidential.