“Profesorii trebuie să știe că suntem alături de ei. Sunt elev în clasa a 12-a și susțin greva profesorilor. Într-adevăr, este un moment stresant pentru noi, însă nu m-am gândit nicio secundă să le întorc spatele
dascălilor mei care m-au educat timp de 12 ani, care m-au învățat ce este eleganța și mi-au stârnit pofta
pentru educație. Nu pot trăi cu ideea că oamenii cu care am petrecut câte 6 ore pe zi la școală nu reușesc
să trăiască o viață satisfăcătoare din cauza unei salarizări neconforme cu realitatea, cu orele de muncă
suplimentare și sacrificiile pe care aceștia le fac pentru o Românie educată în adevăratul sens al
cuvântului”. Așa începe mesajul unui elev, primit pe adresa redacției.
Ștefan Alexoaie, clasa a XII-a, reprezentant al elevilor, membru VeDem Just, a trimis o scrisoare prin care elevii își arată sprijinul pentru cadrele didactice, aflate în grevă generală.
“Faptul că s-a ajuns în această situație, este vina noastră, a tuturor. Noi ne alegem conducătorii și consider
că toată țara ar trebui să fie în aceste momente solidară cu cadrele didactice. Am ales să se întâmple asta
când ne-am vândut voturile pentru o sticlă de ulei și o pungă de zahăr.
Salariile profesorilor ar trebui mărite semnificativ, pentru că învățământul este punctul de plecare al unei
societăți sănătoase. Suntem de acord că există și profesori care poate nu reușesc să atingă rezultate
remarcabile, însă consider acest fapt irelevant pentru că în orice alt domeniu există și angajați care nu își
fac treaba într-un mod magistral, nu putem aduce în discuție așa ceva când ceea ce se întâmplă zi de zi în
Parlament este un fiasco.
Ceea ce ar trebui să conștientizeze toată lumea este că trebuie găsită o soluție urgent, astfel încât să
reparăm sistemul educațional falimentar care a produs 42% de analfabeți funcțional. Am merge pe o
<pantă ascendentă> (pe limbajul unora dintre politicieni), în cazul în care salariile profesorilor vor fi
mărite, pentru că din acel moment și competiția de la catedră va fi una mult mai mare, treptat dispărând
cadrele didactice care <nu își fac treaba>.
Greva nu trebuie stopată în niciun caz, asta nu ar provoca decât o disfuncționalitate democrației. O
democrație care și așa nu am înțeles cum funcționează. Cum vom mai putea ține tinerii în țară dacă vor
vedea că după o manifestare de o asemenea amploare nu se găsesc soluții? Ce motivație ar mai avea
elevii de astăzi să urmeze o viitoare carieră în învățământ? Sau poate pentru a mai economisi niște bani
pe care să-i putem adăuga la pensiile speciale, vom deveni autodidacți. Victoria profesorilor ar aduce un
rezultat pozitiv pentru ceea ce înseamnă democrația din România.
Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile nu sunt decât niște jigniri aduse unor oameni care pentru a ajunge
profesori au un cuprins mai mare de studiat pentru examenul de titularizare decât au citit unii
parlamentari în toată viața lor.
Dacă nu ești un pescar bun, încerci să devii unul mai bun pe zi ce trece, nu încerci să schimbi balta la care
pescuiești. Însă dacă proprietarii îți otrăvesc toate bălțile, ai tot dreptul de a pleca spre alta”, scrie în comunicatul primit pe adresa redacției.
Pai daca “balta” e otravita, de ce nu ai curajul si pregatirea de a “pescui” in alt domeniu? Dovediti-o!
Felicitari, d-le elev, pentru modul si maturitatea unei gandiri pe care ar am dori s-o aiba cat mai multi tineri!