decembrie 5, 2025

Guvernul mai da o palma agriculturii

imagine-articol_25387

Dintr-un proiect de act legislativ reiese ca sumele care se aloca pentru subventia pe teren, de la bugetul de stat, nu se mai acorda.
Tot anul acesta, Guvernul Romaniei, prin vocea lui Emil Boc, Ministerul Agriculturii, conducerea APIA a trambitat ca cuantumul maxim al platilor directe unice pe suprafata se va mari fata de anul trecut, ba chiar i s-a stabilit valoarea de 176 de euro la hectar. Presa de specialitate si nu numai a semnalat pozitiv aceasta initiativa, considerand-o un „pansament” pentru agricultura romaneasca. Asta pana la sfarsitul saptamanii trecute, cand printr-un proiect de act legislativ (Hotarare de Guvern) privind stabilirea pentru 2011 a cuantumului maxim al platilor directe pe suprafata care se acorda in agricultura pentru sectorul vegetal se stabileste pentru schema unica pe suprafata SAPS un cuantum maxim de plata pe hectar de 100,65 de euro. Din Nota de Fundamentare, la pozitia 5, reiese ca sumele totale necesare aplicarii schemelor directe -plati nationale directe complementare (PNDC) – care se aloca de la bugetul de stat nu se mai acorda. Lovitura mai mare nici ca se putea pentru agricultura romaneasca.
Disperare si indignare in randul agricultorilor
Anul trecut, subventia pentru un hectar a fost de 130 de euro (80 de euro de la Uniunea Europeana si 50 de euro din bugetul national). Cu toate acestea, Romania se afla printre statele cu cea mai mica subventie din sectorul vegetal. In paranteza fie spus, fermierii din Germania sau Franta primesc peste 450 de euro la hectar. Nimeni si nici un agricultor din Romania nu ar fi acceptat cuantumul de 100,65 euro la hectar. Asociatiile profesionale si patronale din agricultura au trimis un comunicat Guvernului, prin care isi exprima indignarea fata de prevederile proiectului de act legislativ si acuza executivul pentru modul arbitrar de luare a deciziilor. Nemultumiti sunt si agricultorii salajeni. Vasile Petrule din Hida, lucreaza 20 de hectare de teren. „Daca subventia se micsoreaza, renunt la teren, mai ales ca in toamna aceasta, datorita secetei, cresterea costurilor de infintare a culturilor au crescut cel putin cu 30 la suta”. Kerkes Attila din Sarmasag nu crede ca nu se vor da subventii de la bugetul de stat. „Ar fi rau pentru mine, zice Kerkes, am luat avans din banca tinand cont de subventia promisa de guvern”. Alti agricultori au accesat fonduri europene si s-au imprumutat la banci bazandu-se tot pe subventia la hectar. Mathias Csaba din Benesat are o ferma de vaci. A luat avans din banca pentru asigurarea nutretului pentru iarna. Baza i-a fost tot subventia pe suprafata. „Daca nu-mi pot plati creditul, imi vand vacile”, o zice transant Csaba.
E anormal cand ceva merge bine
Anul acesta, marea majoritate a producatorilor agricoli din judet si din tara au realizat o productie mai buna fata de anii anteriori, datorita conditiilor meteo climatice favorabile, cat si cuantumului maxim al subventiilor pe suprafata. Asta a dus la cresterea contributiei agriculturii la PIB cu 9 la suta si la mentinerea inflatiei la un nivel apropiat de cel prognozat. La noi insa, cand lucrurile merg cat de cat bine, se pune ca e ceva anormal. Si se va gasi intotdeauna o bata la un car de oale ca sa faca praf un lucru bine inceput. In cazul ca Hotararea de Guvern va fi promovata si ca atare subventia pe suprafata diminuata, exista pericolul iminent ca din lipsa mijloacelor financiare ale producatorilor agricoli si a secetei care se prelungeste sa ramana o suprafata foarte mare neinsamantata. Si ne mai miram ca ne ingenuncheaza importurile de produse agricole.