Tweeting cu sfinții

Dragi cititori, văd cum se perindă, rătăcite prin spațiul media, postări cu și despre oameni sfinți. Constat, de asemenea, cu câtă ușurință sau blazare dăm ”swipe left” ori grăbim la pagina următoare. Sunt mult mai captivante și de interes alte postări legate de modă, rețete culinare sau partide sportive. Nu am nimic cu acest vârtej al pluralismelor, atâta timp cât nu adumbrește alcătuirea și țelul nostru fundamental, și, din nefericire, asta se și întâmplă.

De ce sunt viețile sfinților astăzi un lucru atât de anost și desuet? De ce, dacă vorbim despre sfinți, pare că vorbim de universuri paralele, rupte de discursurile ”pertinente” de zi cu zi?

Să lămurim niște aspecte, obscure pentru mulți sau trecute cu vederea.

Când Biserica declară în mod oficial un sfânt, viața lui trece printr-un proces special și exigent de analiză. O parte din acest proces include strângerea de dovezi obiective cu privire la faptele virtuoase pe care ”candidatul” la sfințenie le-a îndeplinit. În plus, viitorii sfinți trebuie să fi realizat un miracol după moartea lor, ca dovadă a faptului că ei mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru noi. O comisie de medici și oameni de știință cercetează amănunțit aceste cazuri, astfel încât să nu încapă nici o urmă de îndoială, iar miracolul trebuie să fie imposibil de dovedit științific. Pe baza unor astfel de dovezi riguroase se poate decide declararea unui sfânt. (Vă invit să vă documentați temeinic în istoria umanității și să vedeți abundența de minuni asupra cărora știința și-a pus semnătura, ca fiind de natură supranaturală.)

Reținem că noi nu trebuie să adorăm sfinții, ci doar să-i venerăm, să-i cinstim, așa cum facem și cu eroii. De asemenea, nu adorăm statui sau icoane, ele sunt o reprezentare a transcendenței, așa cum pozele celor dragi sunt o schița a originalului. Atunci când noi îi onorăm pe sfinți, noi intenționăm să-L onorăm pe Dumnezeu, care a făcut posibilă sfințenia lor. Mulți spun că Hristos e unicul intermediar între noi și Dumnezeu, dar, așa cum ni se recomandă în epistolele pauline să cerem ajutorul prietenilor să se roage pentru noi, cu atât mai mult este necesar să cerem ajutorul prietenilor cerești, în parcursul nostru existențial.

Avem nevoie de o înălțare generală a umanității pe plan etico-spiritual. Să nu uităm, așa cum ne sfătuia Andrei Pleșu, în Minima Moralia, că avem nevoie de exprimări concrete ale eticului și nu de norme morale inginerești, neînsuflețite, și că adevărata morală este imitare, nu obediență. Să nu uităm, așa cum ne spunea Petre Țuțea, că sfântul depășește și geniul și talentul.

Dragi părinți, să le dăm copiilor noștri crezuri și modele de umanitate, înainte de a le da acadele și gadget-uri. Așa cum astăzi lipsesc școlile de profesie, la fel de mult lipsesc lecțiile concrete de viață. Să ne pregătim copiii pentru adevăratele bătălii, formând în jurul lor un cortegiu din viețile sfinților, pentru a-i învăța adevărata rigoare, integritate, disciplină și ascultare. Mulți oameni de știință și erudiți de succes au crescut înconjurați de viețile sfinților, care le-au servit drept modele de orientare. Să nu ne fondăm ideea de civilizație pe marile descoperiri științifice și tehnologice, ci pe prețioasele acte de umanitate ale acestor oameni care și-au atins deplina umanitate.

Sfinții revelează în ei uimitoarea umanitate a lui Hristos. Acești titani ai virtuților, sunt o companie fascinantă, reală și nu fictivă, o nebunie a normalului într-o lume anormală. Ei au proclamat speranța, au transformat suferința în fericire, au fost modele de autocontrol, au confirmat veridicitatea Scripturii, care, pentru mulți dintre noi, din ignoranță sau obtuzie, a devenit o simplă legendă.

Am putea spune, fără îndoială, că astăzi avem mult mai multă nevoie de sfinți decât de genii, regi, împărați, sau președinți…Vă invit să-i readucem în mentalul colectiv!