Un bărbat de 49 de ani a decedat, sâmbătă, după ce a fost lovit de un autoturism chiar în fața casei sale din satul Drighiu, comuna Halmășd. A fost accidentat și fiul său, în vârstă de 15 ani.

Victimele efectuau lucrări la racordul de apă în afara părții carosabile, pe trotuarul de lângă proprietate. Tânărul a fost transportat la spital cu multiple leziuni.

Șoferul, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Valcău de Jos, a pătruns pe contrasens, cerectările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

“Sâmbătă, 11 martie, la ora 14.53, pe D.N. 1 H, în localitatea sălăjeană Drighiu, un bărbat de 45 de ani, din comuna Valcău de Jos, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Halmășd – Nusfalãu, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pătruns pe sensul opus de circulație și a acroșat un bărbat de 49 de ani și un tânăr de 15 ani, ambii din Drighiu, care se aflau pe trotuar. Din nefericire, în urma accidentului, bărbatul de 49 de ani a suferit leziuni care i-au provocat decesul la fața locului. Totodată, tânărul de 15 ani a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul find negativ. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, precizează IPJ Sălaj.