Doar cativa ani ne-au trebuit pentru a trimite pe apa sambetei averi stranse si muncite cu sudoare de un popor roman ce avea dreptul, macar in al doisprezecelea ceas sa ridice fruntea si sa devina de drept stapanul propriului destin. Dar s-o luam pe indelete, cu faptele si, mai cu seama cu cifrele pe masa. In momentul prabusirii vechiului sistem politic, adica in decembrie ‘89 Romania dispunea de o rezerva monetara de peste 50 de miliarde de dolari. Un an mai tarziu sipetele trezoreriei mai adaposteau doar un miliard de dolari. La rascruce de vanturi politice Romania dispunea, sa ne amintim fara nostalgii ori rusine, de o industrie functionala, de o agricultura performanta, chiar de o flota de invidiat, de sisteme de irigatii in functiune, de peste trei milioane de hectare, de sisteme de invatamant si sanatate competitive cu suratele vremii, de locuri de munca pentru toti membrii societatii, de institutii si statiuni de cercetare de prim rang. Numai ca dedati la rele, la ticalosii si sete de inavutire rapida „nimicurile” de ieri au dat fuga in jilturile din „capul trebii” cum ar fi zis Moromete. Si cum era de asteptat, peste noapte adevarul a devenit minciuna, iar dreptatea s-a prefacut im nedreptate. Romania a intrat in deriva, topind in neant sperante si vise. Eforturile aderarii la NATO, apoi la UE, au costat si vor costa multa vreme de acum incolo renuntari si suferinte. Statul s-a rupt de propriul popor pe care il considera doar o populatie amorfa, usor de manevrat electoral. Cei cu painea si cutitul au dat cu bata-n balta. Ne mai ramane felierea administrativ-teritoriala si cedarea suveranitatii. Cum s-ar zice, dupa noi… stiti vorba.

Post Views: 57