După rezilierea contractului, săptămâna trecută, cu firma de catering care furniza hrana pentru copii, Grădinița “Dumbrava Minunată” caută acum alt furnizor. De atunci, copiii nu mai primesc hrană la grădiniță, ducându-și pachețele de acasă. Această situație, cu siguranță, nu este ușor de depășit nici de către conducerea unității de învățământ, nici de către părinți. Împreună, încearcă să găsească cea mai bună variantă.
Dacă se înființează bucătărie proprie în grădiniță, este nevoie de personal care trebuie plătit, de spațiu pentru pregătirea hranei, utilat și dotat și, evident, de un buget deloc mic pentru acest serviciu. Dacă se continuă cu firmele de catering, acestea ori au devenit prea scumpe, ori nu vor să se ”complice”.
Pentru că meniul pentru grădiniță este diferit de meniul clasic oferit la catering. El trebuie gândit în funcție de calorii, să fie avizat de medic și să asigure nevoile nutritive ale celor mici.
Până la deblocarea situației, cei care sunt prinși la miloc sunt copiii. Părinții pun întrebări și se revoltă, directorul grădiniței încearcă din răsputeri să rezolve problema. Nu ne-a spus domnia sa, dar am găsit anunțurile publicate pe toate grupurile de socializare din județ.
Părinții trag un semnal de alarmă: ”mâncarea cu alimente conforme costă mai mult”
Un părinte care are copil la grădinița în cauză ne-a semnalat, miercuri, o situație care nu ne-a lăsat indiferenți. Acesta spune că, de săptămâna trecută, grădinița se confruntă cu lipsa furnizorului de hrană, dar ceea ce este revoltător este că, după controlul ANPC, alte firme de profil din oraș au umflat prețul.
Dacă un meniu de copil costa 14 lei/ zi, un meniu a ajuns să fie ofertat acum cu 30 de lei/ zi. Și mai revoltat se declară de firma cu care s-a reziliat contractul. Noua ofertă dată de aceștia este de 15 lei, cu 1 leu mai mult decât înainte de control. Și, același părinte, ne mai spune că, din 2009, este singura firmă care a furnizat hrană la această grădiniță pentru că alte firme nu au făcut oferte sau… poate nu au fost agreate. Concluzia părintelui este că ”cireașa de pe tort a făcut-o firma inculpată. Mâncarea cu alimente conforme costă mai mult. Vinovatul fără vină”.
”Bună ziua! Sunt părintele unei fetițe înscrisă la grădinița Dumbrava minunată, gradinița ce se confruntă momentan cu lipsa mâncării pentru cei mici. Aflând de situația generată de acel control și rezilierea contractului cu firma de catering inițiala, celelalte firme de profil din oraș fie au refuzat o colaborare, fie au umflat prețul din ofertele lor. De la 14 lei, cât era înainte, au făcut oferte și de 30 de lei pentru un meniu de copil! Dar, cireașa de pe tort a făcut o firmă inculpată. Au anunțat că și-au remediat problemele, dar, în cazul unei noi colaborări, vor percepe prețul de 15 lei, adică cu un leu mai mult! Ca să înțelegem, mâncarea cu alimente conforme costă mai mult. Vinovatul fără vină. O altă problemă ar fi cum din 2009 această firmă a furnizat continuu mâncare instițutiei de învățământ. Alte firme nu au făcut oferte ori nu au fost agreate de către direcțiune? Veșnica problemă românească. Merită disecată această problemă, pentru că interesul poartă fesul în acest mic oraș românesc. Vă mulțumesc. O zi excelentă!”, ne-a scris, pe adresa redacției, părintele în cauză.
Directorul grădiniței caută furnizor de hrană
Roxana Brumar, actualul director al Grădiniței “Dumbrava minunată”, se străduiește să găsească furnizor pentru hrana copiilor. Miercuri, a publicat pe pagina unității anunțul privind achiziția directă de hrană și apă pentru cei aproape 200 de copii. Ulterior, anunțul a fost distribuit pe toate grupurile online de socializare.
Conform anunțului, ofertele se pot depune până vineri, 27 ianuarie, iar firma câștigătoare va fi desemnată de consiliul de administrație al grădiniței, după consultarea părinților copiilor.
Meniurile stabilite pentru copii sunt disponibile la secretariatul grădiniței și tot de acolo se pot ridica și caietele de sarcini. Ofertele de preț trebuie să fie valabile pentru o perioadă de minim 60 de zile.