Comisarul șef al Comisariatului Judeţean Sălaj al Gărzii Naţionale de Mediu, Răzvan Fazacaș, a prezentat un raport al activității angajaților instituției în anul 2022.

Potrivit documentului, comisarii sălăjeni au efectuat 725 inspecţii, soldate cu diferite sancțiuni. De la avertismente la amenzi, suspendarea activității firmelor, chiar și două plângeri penale înregistrate organelor de cercetare. Toate pentru încălcarea legislației de Mediu.

Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 1 milion de lei.

”Pe parcursul anului 2022, comisarii noștri au efectuat un număr total de 725 inspecţii, dintre care 129 inspecţii planificate, conform planului anual de control şi 596 inspecţii neplanificate. În cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost cuprinse 85 de inspecţii pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor impuse în actele de reglementare; 116 inspecţii în urma autosesizării Gărzii Naţionale de Mediu, 131 de inspecţii pentru rezolvarea unor reclamaţii, 2 inspecţii pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului, 163 de inspecţii dispuse de Comisariatul General/ACPM (neplanificate tematic), 2 inspecţii pentru emiterea, prelungirea sau revizuirea actelor de reglementare, 7 inspecții pentru identificarea de obiective noi, 14 inspecţii pentru verificarea realizării măsurilor impuse, 76 de inspecții cu alte autorități.

În urma acestor controale, au fost aplicate un număr de 99 de sancțiuni contravenționale, din care 18 avertismente și 81 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.016.700 lei. A fost suspendată activitatea unui număr de 22 de agenți economici/persoane fizice și au fost depuse organelor competente 2 plângeri penale”, precizează în raport comisarul șef Răzvan Fazacaș.

Principalele neconformităţi pentru care au fost aplicate sancțiunile contravenționale au fost lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului -14 sancțiuni în valoare de 503.500 lei; nerespectarea regimului deşeurilor – 28 de sancțiuni în valoare de 189.700 lei; lipsa evidenței deșeurilor – 24 de sancțiuni în valoare de 153.500 lei; poluarea aerului – opt sancțiuni în valoare de 105.000 lei; lipsa formularelor privind trasablitatea deșeurilor – patru sancțiuni în valoare de 50.000 lei; nedepunerea declarației la Administraţia Fondului pentru Mediu – trei sancțiuni în valoare de 15.000 lei.