Salajenii sunt indemnati sa renunte la autoturism in Saptamana Mobilitatii.
Primaria Municipiului Zalau si SC Transurbis SA, in parteneriat cu Agentia pentru Protectia Mediului Salaj, vor participa in acest an la „Saptamana Mobilitatii”, campanie menita sa incurajeze utilizarea unor forme alternative de transport si de calatorie, altele decat autoturismele private, precum serviciile operatorilor de transport public local, bicicleta, role sau orice alte forme de deplasare alternativa, chiar si mersul pe jos. Campania „Saptamana Mobilitatii” se desfasoara in fiecare an, in perioada 16 – 22 septembrie, iar anul acesta tema centrala propusa este aceea de mobilitate alternativa. „Pentru a marca acest eveniment de talie europeana, Primaria Municipiului si Transurbis vor organiza in 22 septembrie, pe strada Corneliu Coposu, mai multe activitati care vor avea in prim plan mijloacele alternative de transport. Agenda zilei va contine, printre altele, un concurs de desene pe asfalt si o competitie de ciclism, precum si un concurs de cross”, ne-a declarat Paul Maghiu, purtator de cuvant al SC Transurbis SA. In ceea ce priveste inscrierea oraselor la campania din acest an, pana in momentul de fata s-au inscris peste 1100 de orase din majoritatea tarilor Europei precum si orase din Taiwan sau Argentina care au fost acceptate in aceasta campanie europeana datorita interesului aratat. Din Romania, in prezent, pe langa Zalau, s-au inscris in aceasta campanie orasele Sighisoara, Tulcea, Alexandria, Giurgiu si Cehu Silvaniei.