Datele Recensământului confirmă faptul că populația Sălajului scade de la un an la altul. Dacă în 2011 populația era, potrivit cifrelor oficiale, de 224.384 de persoane, în 2021 au ieșit la numărătoare doar 212.224, ceea ce înseamnă că județul a pierdut 12.160 de locuitori. În 2002, Sălajul avea o populație de 248.015 persoane.
Pentru comparație, putem spune că județul a pierdut în 10 ani, din 2011 până în 2021, un oraș întreg, plus câteva comune. Cehu Silvaniei, de exemplu, are o populație de puțin peste 7.000 de locuitori.
Dacă ne raportăm la ultimii 20 de ani, Sălajul a pierdut în total 35.791 de locuitori, adică mai mult de jumătate din populația municipiului Zalău sau populația orașelor Șimleu Silvaniei, Jibou și Cehu Silvaniei la un loc.
La Recesământul din 2011, cu o populație de 224.384 persoane, Sălajul figura pe lista județelor cu cel mai mic număr de persoane ce fac parte din populația stabilă, alături de Covasna, Tulcea, Mehedinți, Ialomița și Giurgiu.
Datele din Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2021 arată că în prezent suntem cu aproape 20% mai puțini comparativ cu Recensământul populaţiei din ianuarie 1948. Acesta a fost primul recensământ efectuat în condiţiile noului sistem politic, care a înregistrat populaţia ţării la structura teritorială după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Cifrele analizate și comparate de Ziarul Financiar arată că Sălajul se află printre județele care înregistrează acum mai puţini locuitori decât în 1948, alături de Teleorman, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Giurgiu.
După război, populația Sălajului a fost de 262.580 de locuitori.
La polul opus, anumite judeţe din România au avut o creştere semnificativă a populaţiei. Astfel, Ilfovul şi-a triplat populaţia în perioada 1948-2021. Constanţa avea la finalul anului trecut aproape 655.000 de locuitori, dublu faţă de 1948. Braşov, Iaşi şi Bucureşti au crescut la rândul lor cu 82%, 76%, respectiv 67%, notează Ziarul Financiar.
Lista judeţelor din România în funcţie de evoluţia populaţiei de la primul recensământ din 1948 până la cel din 2021
Judeţ | Populaţie Recensământ 1948 | Populaţie Recensământ 2021 | Evoluţie (%) |
ILFOV | 167.533 | 542.686 | 224% |
CONSTANTA | 311.062 | 655.997 | 111% |
BRASOV | 300.836 | 546.615 | 82% |
IASI | 431.586 | 760.774 | 76% |
MUNICIPIUL BUCURESTI | 1.025.180 | 1.716.983 | 67% |
SUCEAVA | 439.751 | 642.551 | 46% |
GALATI | 341.797 | 496.892 | 45% |
BACAU | 414.996 | 601.387 | 45% |
MARAMURES | 321.287 | 452.475 | 41% |
CLUJ | 520.073 | 679.141 | 31% |
COVASNA | 157.166 | 200.042 | 27% |
NEAMT | 357.348 | 454.203 | 27% |
ARGES | 448.964 | 569.932 | 27% |
BISTRITA-NASAUD | 233.65 | 295.988 | 27% |
PRAHOVA | 557.776 | 695.117 | 25% |
HUNEDOARA | 306.955 | 361.657 | 18% |
DAMBOVITA | 409.272 | 479.404 | 17% |
SIBIU | 335.116 | 388.325 | 16% |
VRANCEA | 290.183 | 335.312 | 16% |
HARGHITA | 258.495 | 291.95 | 13% |
MURES | 461.403 | 518.193 | 12% |
GORJ | 280.524 | 314.684 | 12% |
TIMIS | 588.936 | 650.533 | 10% |
VASLUI | 344.917 | 374.7 | 9% |
SATU MARE | 312.672 | 330.668 | 6% |
BRAILA | 271.251 | 281.452 | 4% |
BIHOR | 536.323 | 551.297 | 3% |
IALOMITA | 244.75 | 250.816 | 2% |
BOTOSANI | 385.236 | 392.821 | 2% |
TULCEA | 192.228 | 193.355 | 1% |
VALCEA | 341.59 | 341.861 | 0% |
CALARASI | 287.722 | 283.458 | -1% |
DOLJ | 615.301 | 599.442 | -3% |
BUZAU | 430.225 | 404.979 | -6% |
ALBA | 361.062 | 325.941 | -10% |
OLT | 442.442 | 383.28 | -13% |
ARAD | 476.207 | 410.143 | -14% |
GIURGIU | 313.793 | 262.066 | -16% |
CARAS-SEVERIN | 302.254 | 246.588 | -18% |
SALAJ | 262.58 | 212.224 | -19% |
MEHEDINTI | 304.788 | 234.339 | -23% |
TELEORMAN | 487.394 | 323.544 | -34% |
ROMANIA | 15.872.624 | 19.053.815 | 20% |