Doi vecini din Ortelec s-au bătut pentru ”o palmă de pământ”. Polițiștii au în lucru două plângeri penale

 

Doi bărbați din Ortelec, unul de 55 de ani, unul de 69 de ani, vecini de gard, s-au bătut bine sămbătă după-amiază, ”de la o palmă de pământ”, așa cum relatează martorii și cum reiese din imaginile pe care le-am primit la redacție.

Ambii s-au acuzat reciproc de încălcarea proprietății și s-au lovit cu lopata și bucăți de lemn. A intervenit în scandal și fiul bărbatului de 69 de ani, care l-a imobilizat pe vecinul lor, de 55 de ani.

Acesta din urmă a ajuns la spital, fiind necesară o intervenție chirurgicală, după cum a precizat persoana care a trimis filmarea, pentru că, în timpul altercației, bărbatului i-a fost rupt tendonul de la o mână. Cei care au filmat scena spun că nu au reușit să surprindă și momentul în care bărbatul de 55 de ani a fost lovit și cu lopata.

Cert este că fiecare dintre cei doi vecini a depus plângere penală împotriva celuilalt, acuzându-se de lovire sau alte violențe, iar polițiștii continuă cercetările.

”La data de 22 octombrie, ora 18:11, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, de 44 de ani, din Zalău, cu privire la faptul că tatăl său a avut un conflict cu un vecin. Din verificările efectuate de polițiști și relatările celor implicați a reieșit că, în aceeași zi, în jurul orei 18:00, în timp ce un bărbat, de 69 de ani, din Zalău, se afla în spatele grădinii sale și curăța un șanț, ar fi fost agresat fizic de către vecinul său, în vârstă de 55 de ani, pe motiv că i-ar fi încălcat proprietatea.

La rândul său, bărbatul de 55 de ani a relatat că a fost agresat fizic de vecinul său, de 69 de ani, care l-ar fi lovit cu o lopată și cu o bucată de lemn, în timp ce fiul acestuia l-a imobilizat. Ambii bărbați au depus plângeri penale prealabile pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar polițiștii continuă cercetările, în vederea administrării întregului probatoriu și dispunerii măsurilor legale”, precizează, la solicitarea Graiul Sălajului, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.