In 2010, lui Vegh i-a crescut leafa cu 595 de lei odata cu schimbarea incadrarii.
Potrivit unui clasament realizat de econtext.ro, cu privire la remuneratiile primite de presedintii consiliilor judetene, prefecti si primari in anul 2010, Salajul se situa pe locurile patru, paisprezece, respectiv treizeci si sase. Intr-un articol precedent va relatam ca remuneratia alesilor si numitilor in functii publice sunt stabilite prin lege, in functie de anumite criterii printre care si numarul populatiei judetului sau orasului si nu include spor de vechime.
Clasamentul a fost efectuat pe baza declaratiilor de avere ale celor vizati, iar prefectul salajean, Alexandru Vegh, apare cu o majorare salariala in 2010 fata de anul 2009 – de la 5.334 de lei la 5.929 de lei – in ciuda faptului ca la jumatatea anului 2010 au fost reduse salariile bugetarilor cu un procent de 25 la suta. Vegh a dorit sa lamureasca acest aspect, astfel incat lumea sa fie corect informata. „Cei care au efectuat clasamentul au comparat salariile din anul 2010 cu cele din 2009. Eu, in 2009, aproape zece luni, am ocupat o alta functie – cea de inspector guvernamental. Intr-adevar, salariul pe care l-am primit ocupand aceasta functie a fost consistent mai mic fata de cel pe care il primesc acum. De aici apare diferenta intre veniturile din cei doi ani si nu inseamna ca in 2010 eu am avut majorari salariile. Pur si simplu este vorba de o cu totul alta functie”, a lamurit prefectul Vegh situatia veniturilor sale. Totodata, Vegh a specificat ca atat veniturile prefectilor, presedintilor de consilii judetene sau ale demnitarilor sunt calculate in baza legii, iar remuneratiile primite sunt mult inferioare altor sefi din companiile de stat sau unor institutii.