Polițiștii vor putea urma programul de master profesional cu scoatere de la locul de muncă și cu acordarea drepturilor bănești prevăzute de Legea salarizării pentru asemenea situații.
În vederea reducerii deficitului de personal de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, a fost operaționalizat la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, începând cu acest an universitar, programul de master profesional, ca formă de pregătire inițială a ofițerilor de poliție.
În urma susținerii concursului de admitere, s-a constatat că aproximativ 90% sunt agenți de poliție încadrați în unități ale MAI.
Având în vedere această situație, la nivelul structurilor de specialitate a fost realizată o analiză în scopul identificării soluțiilor de reglementare pentru gestionarea corespunzătoare a raporturilor de serviciu ale acestora, ținând cont de faptul că participarea la programul de master profesional presupune prezența obligatorie în instituția de învățământ pe toată durata lui.
În acest sens, a fost elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență care să modifice Statutul Polițistului, fiind reglementată posibilitatea frecventării acestor cursuri cu scoatere de la locul de muncă, cu acordarea drepturilor bănești prevăzute de Legea salarizării pentru asemenea situații.
“Văzând faptul că situaţia descrisă reclamă responsabilităţi instituţionale, care nu pot fi amânate,
devine imperios necesară adoptarea în regim de urgență a unor măsuri care să permită gestionarea
raporturilor de serviciu ale agenților de poliție declarați <admis> la concursul de admitere, aspect
esenţial pentru asigurarea eficienţei şi eficacităţii programului de master profesional, în contextul în
care acesta se organizează în condiții similare programelor de studii universitare de licență, una dintre
acestea fiind prezența obligatorie la cursurile organizate la forma de învățământ cu frecvență,
Întrucât avem de a face cu o situaţie extraordinară, intervine obligaţia autorităţilor statului de a
înlătura sau, cel puţin, de a diminua această vulnerabilitate, printr-o intervenţie legislativă care să
asigure funcţionalitatea prevederilor statutare. Totodată, pentru înlăturarea consecinţelor descrise şi pentru a asigura eficienţa măsurii propuse, este necesară adoptarea proiectului astfel încât acesta să se aplice începând cu anul universitar 2022-2023″, prevede proiectul de Ordonanță de Urgență pus în transparență decizională de MAI.
La final, absolvenții acestei forme de învățământ vor fi încadrați în funcție de nevoile instituționale, cu obligația să-și desfășoare activitatea pentru o perioadă de 5 ani în cadrul inspectoratelor județene de poliție unde au fost repartizați după absolvire.
Nerespectarea angajamentului încheiat în urma admiterii atrage obligația restituirii, proporțional cu perioada rămasă de executat, a cheltuielilor efectuate în total pe timpul școlarizării, inclusiv a drepturilor financiare acordate pe perioada cursurilor cu scoatere de la locul de muncă.
Din cadrul inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, doi polițiști au fost admiși la programul de Master și se încadrează în prevederile noilor reglementări.