Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Skłodowska-Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Anual, în ultima zi de vineri a lunii septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni (eveniment organizat în majoritatea statelor Uniunii Europene) face știința accesibilă tuturor, prin activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe altele.
Anul acesta, evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi organizat în 25 țări, în 30 septembrie. Peste 400 de orașe europene și de pe alte continente vor găzdui întâlniri cu cercetători și oameni de știință, iar publicul va avea ocazia să-i cunoască și să înțeleagă mai bine impactul pe care munca lor îl are asupra vieții cotidiene.
Printre cele 400 de orașe europene se numără și municipiul Zalău.
Muzeul Județean de Istorie și Artă încearcă, an de an, prin activități dedicate, să atragă mai ales publicul tânăr spre înțelegerea domeniilor de cercetare specifică.
Pentru ediția din acest an instituția a pregătit o provocare tematică pentru trei licee din Zalău: ”Science Power. Cercetător pentru o zi!”. Trei echipaje de elevi de la Colegiul Național Silvania, Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazul” și Liceul Pedagogic ”Gheorghe Șincai” au experimentat munca de cercetare specifică Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău pe tot parcursul lunii septembrie, sub îndrumarea cercetătorilor în trei domenii cheie pentru instituția muzeală: arheologie, etnografie și istorie. Munca lor de cercetare în teren va fi prezentată public de Noaptea Cercetătorilor Europeni, în 30 septembrie.
Tot cu ocazia Nopții Cercetătorilor Europeni, accesul publicului în Beciul Cultural al MJIAZ va fi gratuit, între orele 19,00 – 23,00, pentru a vizita expoziția temporară ”Monumente 3D. Digitizarea patrimoniului imobil din Transilvania, Muntenia și Dobrogea”, realizată în cadrul proiectului cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. În ultimii ani, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a derulat printre programele sale un amplu demers de digitalizare a clădirilor de patrimoniu în stare de pre-colaps sau colaps, atât de pe teritoriul județului Sălaj, cât și din restul țării, prin care își propune salvgardarea patrimoniului imobil în format digital. Expoziția propusă publicului spre vizitare gratuită de NCE oferă acestuia acces virtual prin intermediul echipamentelor VR la o serie de opt clădiri de patrimoniu, scanate prin metoda fotogrammetrică, facilitând un mod inedit de explorare a patrimoniului imobil prin interacțiunea directă cu modelele 3D realizate de noi.
Nocturna Bibliotecilor, Noaptea Cercetătorilor Europeni și Ziua Internațională a Muzicii, la Biblioteca Județeană Sălaj
Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj invită publicul sălăjean de toate vârstele, vineri, 30 septembrie, la trei evenimente menite să transforme simpla vizită la bibliotecă într-o experiență culturală inedită: Noaptea Cercetătorilor, Ziua Internațională a Muzicii și Nocturna Bibliotecilor.
Noaptea Cercetătorilor Europeni se va desfășura între orele 9,00-13,00 pe trotuarul din fața Clădirii Transilvania și își propune să aducă în fața publicului cele mai interesante experimente pentru copii. Micii cercetători vor fi provocați să experimenteze, să pună întrebări și să învețe jucându-se. Evenimentul este organizat în colaborare cu Palatul Copiilor Zalău și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău.
Ziua Internaţională a Muzicii (International Music Day) celebrată, în fiecare an, la 1 octombrie, evidenţiază rolul important pe care îl are muzica în viaţa de zi cu zi a oamenilor de pe întreaga planetă. Tocmai de aceea, vineri, de la ora 10,00, în fața Clădirii Transilvania, va avea loc un moment muzical susținut de fanfarele reunite ale Casei Municipale de Cultură Zalău și Liceului de Artă „Ioan Sima” Zalău. Evenimentul este organizat în colaborare cu cele două instituții.
Nocturna Bibliotecilor este un eveniment organizat între orele 17,00 și 22,00, în toate secțiile și compartimentele Bibliotecii Județene Sălaj. Sunt programate activități extrem de variate, de la ateliere, jocuri și concursuri, până la teatru, muzică, expoziții și tururi ghidate prin toată biblioteca la fiecare 30 de minute. În acest an, sloganul este Share location@Bibliotecă!