Polițiști, pompieri, jandarmi, personal silvic și oameni din Someș Odorhei și voluntari ai Asociației 4×4, au căutat toată noapte prin pădure șase copii rătăciți. S-au folosit autoturisme de teren, un câine de urmă, dronă, UTV.
Copiii, cu vârste între 6 și 12 ani, plecaseră joi, în jurul orei 18.00, să culeagă ciuperci dar s-au pierdut. Aproape de miezul nopții, au fost sesizați polițiștii care au și mobilizat echipe mixte pentru găsirea celor șase copii. Azi dimineață, la ora 7.40, minorii au fost găsiți, din fericire, teferi și nevătămați. Din declarațiile date de copii polițiștilor, au găsit un adăpost improvizat în pădure unde au înnoptat.
”Noaptea trecută, 22 spre 23 septembrie, la ora 23:27, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați cu privire la faptul că șase minori, cu vârste cu cuprinse între 6 și 12 ani, din localitatea Someș Odorhei, s-au rătăcit în pădure, fiind plecați după ciuperci, de la ora 18:00. Imediat s-au format mai multe echipaje mixte – polițiști, pompieri, jandarmi, personal silvic și civili, care au efectuat căutări. Au fost folosite mai multe autoturisme de teren, un câine de urmă, o dronă, un UTV, iar la căutări au participat și voluntari de la Asociația 4×4. În această dimineață, în jurul orei 07:40, copiii au fost găsiți în pădure.
Aceștia au fost evaluați și nu necesită îngrijiri medicale. Din spusele acestora, se pare că ar fi înnoptat la un adăpost improvizat, situat în pădurea ce aparține de localitatea Someș Odorhei. Aceștia au mai relatat că au auzit strigătele salvatorilor, însă le-a fost frică să răspundă”, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.
Protecția copilului a aflat de acest lucru ? Că funcționarii (plătiți regește) dormeau duși la ora aceea. Parinții copiilor nu pot fi sancționați, că oricum nu plătesc. Și atunci, ce-i de făcut ?