Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică o prognoză valabilă în intervalul 20 septembrie – 17 octombrie. În nord-vestul țării, ploile vor fi destul de frecvente, iar temperaturile vor coborî sub normalul acestei perioade.
Din 20 până în 26 septembrie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile intracarpatice. Regimul precipitațiilor va fi deficitar în jumătatea sudică a țării, iar în rest se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval.
Începând cu 26 septembrie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile extracarpatice, dar mai ales în extremitatea de sud-est, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice perioadei.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și nord-vestice, și în general deficitare în cele estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Din data de 3 octombrie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul precipitațiilor va fi excedentar în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Începând cu 10 octombrie, mediile valorilor termice se vor situa sub cele specifice pentru această perioadă în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații estimate vor fi în general apropiate de cele normale, la nivelul întregii țări.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.
Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.