La data de 9 septembrie 1940, armatele horthyste maghiare au masacrat zeci de localnici din comuna Treznea din județul Sălaj, localnici a căror singură vină a fost aceea că erau români. În acea zi a avut loc un adevărat genocid etnic statal asupra românilor, primul de acest gen din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru care statul vecin, Ungaria, nici nu și-a cerut vreodată scuze și nici nu a plătit vreo despăgubire pentru atrocitățile comise.

În acea zi de 9 septembrie 1940 după cedarea nord-vestului Transilvaniei către Ungaria prin odiosul Dictat de la Viena, trupe maghiare aparținând batalionului 22 din Debrețin, aflate sub comanda locotenentului Mikloș Akosi, au trecut frontiera și au intrat în comuna Treznea, o comună din județul Sălaj, aflată la 15 km de Zalău unde au dezlănțuit măcelul, ucigând un număr de 86 de români. Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut, copii care au fost masacrați cu focuri de mitraliere, au fost străpunși cu săbiile și baionetele, ori uciși cu paturile armelor de soldații maghiari. A urmat apoi împușcarea tuturor locuitorilor găsiți pe ulițe sau în casele care au fost mai întâi atacate cu grenade și incendiate. Versiunea oficială dată publicității la Budapesta, a fost aceea că trupele maghiare care au intrat în comuna Treznea au fost atacate cu focuri de armă de către localnici.

Această relatare este un fals, întrucât există dovezi clare care atestă că masacrul a fost premeditat, armata maghiară abătându-se din marșul său, special pentru a-i masacra pe românii din sat. Aceste atrocități au început la câteva zile după Dictatul de la Viena, atunci când armata ungară a pătruns pe teritoriul Ardealului anexat și a început să comită masacre împotriva românilor, în localități precum: Nușfalău, Ip, Treznea, Cerișa, Marca, Brețcu sau Mureșenii de Câmpie. La masacrele împotriva românilor s-au adăugat și numeroase abuzuri și măsuri polițienești de teroare impuse de noile autorități, dar și arestări ilegale, execuții sumare precum și aroganța agresivă a reprezentanților noilor structuri administrative. Astfel, în cursul acestor acțiuni au fost vizați, în primul rând, etnicii români considerați naționaliști și în special preoții și învățători. Aceștia au devenit victimele unor cetățeni maghiari ce trăiau chiar în Transilvania, ale trupelor militare ungare și ale altor formațiuni paramilitare din țara vecină, care a batjocorit, torturat și ucis un număr mare de români în acele zile tulburi ale anului 1940.

Într-un raport statistic al Secretariatului de Stat pentru Naționalități, privind situația din Ardealul de Nord în perioada din 30 august 1940 și până în 1 noiembrie 1941, sunt menționate un număr de 683 omoruri, 1.826 schingiuiri, 14.126 bătăi, 15.893 arestări, 524 profanări, respectiv 2447 devastări colective sau individuale, la care se adaugă expulzările în masă a românilor, peste noua frontieră impusă prin Dictatul de la Viena.

Sursa informației: Lecția de istorie https://www.facebook.com/LectiaIstorie/

Post Views: 277