În fiecare an, în data de 10 septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice sau să participe la evenimente prin care să cunoască patrimoniul cultural din Europa, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Începând cu anul 1992, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor din România ocazia să descopere, alături de monumente istorice, patrimoniul cultural mai puţin cunoscut care, în mod obişnuit, nu este disponibil publicului larg.

În anul 2022, Consiliul Europei a ales tema Sustainable heritage, adică „Patrimoniul durabil”.

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău celebrează, și în acest an, Zilele Europene ale Patrimoniului, propunând activități care sunt menite să valorizeze inițiative locale meritorii în protejarea și promovarea patrimoniului cultural.

Seria evenimentelor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului va fi deschisă, vineri, 9 septembrie, cu o expoziție organizată pe gardurile muzeului și concepută de dr. Camelia Burghele, cercetător științific în cadrul MJIAZ, având ca temă ”Cultură, turism, ecologie, tradiție: Casa mnierăie a Rusoaii din Valcău de Jos”.

Sâmbătă, 10 septembrie, evenimentele culturale au loc la Bădăcin, la Casa Memorială ”Iuliu Maniu”. Pentru punerea în valoare a patrimoniului moștenit de la Iuliu Maniu, se vor derula trei ateliere dedicate copiilor: Atelier de scriere cu peniță (Marcela Băbănaș), Atelier de linogravură (Attila Szabo și Andrei Herța), Atelier de desen (Dan Ștefan).

De asemenea, vizitatorii care vor ajunge la Casa Memorială ”Iuliu Maniu” de la Bădăcin, în data de 10 septembrie, vor beneficia de ghidaj de specialitate, oferit de dr. Marin Pop, istoric MJIAZ.

Duminică, 11 septembrie, cu începere de la ora 12,00, reprezentanții muzeului vă așteaptă în Parcul Municipal Central cu echipamentele VR, pentru o călătorie în timp în Zalăul începutului de secol XX. Tot acolo se vor desfășura și două ateliere dedicate copiilor: ”Lada de zestre” și ”Invitație la o plimbare în prezentul de ieri”.