Conform normelor Uniunii Europene, producatorii romani de vaca de lapte trebuiau sa produca doar lapte conform incepand din aceasta vara. Acest lucru n-a fost posibil, asa ca Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a cerut avizul Comisiei Europene pentru o perioada suplimentara de tranzitie pentru alinierea la cerintele comunitare a laptelui crud de vaca produs in Romania. Perioada suplimentara are stabilita ca data finala 31 decembrie 2012. De ce nu au reusit producatorii romani de lapte de vaca sa se incadreze in termenul impus initial de Uniunea Europeana. In primul rand pentru faptul ca din totalul de 111.988 de ferme pentru productia de vaca de lapte, peste 90 la suta sunt cele cu un efectiv de unul-trei capete de bovine. Din cele 1613 centre de colectare a laptelui, 408 nu corespund din punct de vedere structural. Principalul beneficiu al obtinerii acestei perioade suplimentare de tranzitie este ca producatorii care cresc un numar mic de animale au posibilitatea de a-si valorifica pentru cel putin inca un an laptele, iar unitatile de procesare vor procesa si vor vinde in continuare pe plan national produsele respective.