Constructorul UMB Spedition ar dori să închidă șantierul cât mai repede, deoarece are multe lucrări contractate, dar CNAIR îl ține loc
Deși tronsonul Nădășelu-Zimbor de pe A3 ar putea fi gata anul viitor, CNAIR întârzie să aprobe două modificări de soluții tehnice propuse de constructor, acuză Asociația Pro Infrastructura.
“De vreo 9 luni mingea este la CNAIR care întârzie (nu că ne-ar mira) să aprobe două modificări de soluții tehnice necesare inaugurării lotului în 2023. Pentru că dealurile transilvănene nu stau locului, experții proiectanți ai constructorului (UMB) au solicitat două modificări substanțiale de soluție tehnică: viaduct prin cimitir (nu este o glumă) în apropiere de Nădășelu și tunel cut&cover în zona Topa Mică.
De luni întregi CNAIR se tot gândește. Și tergiversează. Dacă o să tot amâne aprobarea, deschiderea celor 30,06 kilometri în 2023 zboară pe fereastră și ne vedem în 2024.
Și este mare păcat deoarece antreprenorul avansează foarte bine și este motivat să închidă șantierul cât mai repede fiindcă are multe lucrări deja contractate.
În plus, are șanse reale să pună mâna în curând pe toți cei 82,44 kilometri din #AutostradaA7 Buzău-Focșani, acolo unde se pregătește să semneze contractele pe loturile 1 și 4, iar pe 2 și 3 este în pole position cu oferte foarte competitive, conform informațiilor pe surse, neoficiale, pe care le avem în acest moment.
Așadar, vrând-nevrând, cei de la UMB vor fi foarte motivați să finalizeze Nădășelu-Zimbor în 2023 pentru a-și elibera din forțe. Asta dacă și CNAIR își face datoria”, scrie Pro Infrastructura.
Pe șantierul Nădășelu-Zimbor, antreprenorul a mobilizat în teren un efectiv de aproximativ 600 de muncitori și 200 de utilaje.
Ordinul de începere a lucrărilor pentru acest segment din Autostrada Transilvania (A3) a fost emis în 25 ianuarie 2021. Valoarea proiectului este de 1,39 miliarde lei (circa 28 de milioane de euro). Termenul de finalizare asumat prin contract este 2024.
sursa foto: asociatia pro infrastructura