Astăzi, 2 septembrie, în jurul orei 12:40, pe Drumul Național 1F, în zona Meseș s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a două persoane.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 22 de ani, din Zalău, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Național 1F, în zona Meseș, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, respectiv curbă la dreapta și carosabil umed, a derapat și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe pavilion.

În urma evenimentului, doi pasageri ai autoturismului, un bărbat de 84 de ani și o femeie de 83 de ani, au suferit leziuni și au fost transportați la o unitate medicală pentru investigații.

Șoferul nu consumase băuturi alcoolice.

Polițiști continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările producerii accidentului rutier.