Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au efectuat marți, 23 august, trei percheziții domiciliare în comunele Sânmihaiu Almașului și Hida, într-un dosar de furt de motorină.

Polițiștii au fost sesizați de către șeful unei firme de pază cu privire la faptul că, în perioada 8-16 august, persoane necunoscute au sustras din trei utilaje parcate în extravilanul localității Sâncariu-Almașului, prin forțarea capacelor de rezervor, cantitatea de 880 de litri de motorină, cauzând un prejudiciu de 7.500 de lei.

În urma investigațiilor întreprinse, marți au fost puse în executare 3 mandate de perchezitie domiciliară, în urma cărora au fost descoperite mai multe recipiente din plastic folosite la comiterea faptei, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

De asemenea, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei și au fost puse în executare mandate de aducere pe numele acestora.

Este vorba de 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani, trei din comuna Hida și unul din Sânmihaiu Almașului.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Secția de Poliție Rurală Hida, luptători SAS, criminaliști și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea administrării întregului probatoriu și dispunerii măsurilor legale.

Facem precizarea că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

foto cu caracter informativ