Cercetările în cazul bărbatului de 49 de ani găsit decedat luni, 8 august, într-o garsonieră din cartierul Păcii, din Zalău, sunt continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, după ce s-a dispus declinarea competenței pentru că s-a schimbat încadrarea juridică a faptei.

Însă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, cei care au preluat cazul imediat ce cadavrul bărbatului a fost găsit, au făcut lumină în urma cercetărilor și a rezultatelor preliminare ale autopsiei. Bărbatul decedat fusese lovit cu un pahar de sticlă în cap, în urmă cu câteva zile, de fratele său, dar nu aceasta a fost cauza decesului. Medicul legist spune că decesul a survenit în urma intoxicației acute cu alcool.

Luni, în aceeași zi în care cadavrul bărbatului a fost găsit, procurorii au deschis un dosar penal pentru săvârsirea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie, iar suspectul S.F., fratele victimei, a fost reținut de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj pe o durată de 24 de ore.

În urma rezultatelor preliminare trimise marți, 9 august, de Serviciul de Medicină Legală Sălaj, procurorul a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de omor săvârșită asupra unui membru de familie în infracțiunea de loviri sau alte violențe asupra unui membru de familie și așa s-a ajuns la declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău. Toate detaliile cauzei au fost furnizate de Sorin Flonta, Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

”Având în vedere interesul mediatic deosebit referitor la săvârșirea unei pretinse infracțiuni de omor pe raza Municipiului Zalău, având ca victimă un bărbat de 49 de ani al cărui cadavru a fost descoperit în cursul zilei de ieri (luni-n.red.), 8 august, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este abilitat să aducă la cunostința opiniei publice următoarele:

La data de 08.08.2022 în jurul orelor 15.00, organele de cercetare penală ale poliției judiciare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 5 – 8 august 2022, pe fondul consumului de alcool, S.F. l-a lovit pe fratele său S.A. în zona capului cu un pahar de sticlă, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acestuia. Fapta care a făcut obiectul actului de sesizare s-a săvârșit într-o garsonieră situată în Zalău, unde a fost identificat cadavrul victimei care prezenta urme de violență în zona capului. Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din data de 08.08.2022 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor săvârșită asupra unui membru de familie, pevăzută de art. 199 rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal. Probele administrate în etapa incipientă a urmăririi penale au confirmat împrejurarea că suspectul SF. i-a aplicat victimei S.A. o lovitură cu un pahar de sticlă în zona capului.

La data de 08.08.2022, suspectul S.F. a fost reținut de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj pe o durată de 24 de ore. În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, iar din constatările preliminare comunicate de Serviciul de Medicină Legală Sălaj la data de 09.08.2022 a rezultat faptul că decesul victimei s-a datorat intoxicației acute etilice. Totodată, din constatările preliminare medico-legale rezultă faptul că leziunile traumatice identificate la nivelul capului au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale, însă între aceste leziuni și decesul victimei nu există legătură de cauzalitate. În aceste condiții, la data de 09.08.2022 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor săvârșită asupra unui membru de familie în infracțiunea de loviri sau alte violențe asupra unui membru de familie și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.

Pe această cale, aducem la cunoștința opiniei publice faptul că, potrivit legii nu se poate reține săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra vieții decât în situația în care între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate. De asemenea, declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău este justificată din prisma normelor imperative în baza cărora este configurată competența materială și teritorială în contextul legislativ actual. Totodată, precizăm faptul că măsurile procesuale au fost dispuse în cauză prin prisma necesității efectuării cu celeritate a cercetărilor într-o cauză în care fapta sesizată era de o gravitate deosebită, dar aceste măsuri procesuale nu au aptitudinea de a infrânge principiul prezumției de nevinovătie”, precizează Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta.

foto cu caracter informativ