Așa numita „Republică de la Ploiești”, cunoscută în presa cotidiană și sub numele de „tulburările de la Ploiești”, a fost o încercare de lovitură de stat determinată de dezamăgirea unor oameni politici ai vremii față de situația politică și socială existentă în România după aducerea la domnie a lui Carol I. Trebuie amintit că primii ani de domnie ai acestuia s-au caracterizat printr-o mare agitație politică și o continuă instabilitate guvernamentală, ceea ce a făcut ca între 11 mai 1866 și 7 august 1871 să fie schimbate nu mai puțin de nouă guverne. Acest lucru a dus la nemulțumirea unei părți ai clasei politice românești, iar în fruntea nemulțumiților se aflau liberalii radicali care, după ce contribuiseră la înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, acum nu se împăcau cu gândul de a avea un domnitor pe ,,viață”” care să le „ încurce” interesele, fapt pentru care îl acuzau pe Carol I de tendințe autocratice. La situația politică instabilă din țară a contribuit și izbucnirea războiului franco-prusac din iulie 1870, ce a generat un val de simpatie pentru Franța, fapt ce a amplificat curentul ostil lui Carol, care nu ezita să-și manifeste încrederea în victoria țării sale de origine. Astfel, liberalii radicali au pus la cale o acțiune de înlăturare a domnitorului, organizând mai multe centre din care să pornească mișcarea precum cele de la : București, Ploiești, Craiova, Pitești, Buzău, precum și din tabăra militară de la Furceni din apropierea Galațiului. Acțiunea a fost planificată pentru noaptea de 8 august 1870, dar o parte dintre ofițerii taberei militare de la Furceni au propus amânarea acesteia pentru a se vedea rezultatul războiului dintre Franța și Prusia. Numai că unul dintre principalii conspiratori, Alexandru Candiano Popescu nu a acceptat această amânare, iar în noaptea 8 august împreună cu grupul său de conspiratori au ocupat prefectura și telegraful din Ploiești. Astfel, încă din zori, clopotele bisericilor au început să bată, iar populația s-a adunat în centrul orașului unde, Candiano Popescu a citit o telegramă în care anunța că principele Carol I a fost detronat, cerând armatei staționată în oraș, să i se alăture. Însă maiorul Polizu nu a dat crezare telegramei și a declarat că va apăra cazarma până va primi ordin de renuntare , fapt ce a determinat pe Candiano Popescu să se deplaseze la închisoarea orașului și să elibereze o serie de arestați on vederea continuării rebeliunii. De asemenea, tot el a expediat o telegramă căpitanului Nicolae Georgescu, comandantul grănicerilor de la Predeal prin care cerea sprijinul acestuia, iar pentru a face cunoscută acțiunea sa și pe plan internațional, a expediat ziarului românesc „Adevărul”, care apărea la Budapesta, o telegramă prin care a anunța ca prințul Carol a fost detronat. Numai că seful stației telegrafice din Predeal, s-a arătat circumspect de acestă telegramă și a anunțat guvernul de la București. Îndată ce a aflat despre „rebeliune”, guvernul condus de Costache Epureanu a trecut la arestarea suspecților de la Ploiești. Neputând organiza rezistența, Alexandru Candiano Popescu a părăsit orașul, dar a fost prins la Buzău și împreună cu alți conspiratorii a fost trimis în fața Curții de Jurați din Târgoviște. Aceștia s-au apărat, invocând faptul că o acțiune similară a avut loc când a fost înlăturat domnitorul Alexandru Ioan Cuza, act în urma căruia nimeni nu a fost arestat. Așa se face că la data de 29 octombrie 1870, toți cei 41 de acuzați au fost achitați, fapt ce l-a revoltat profund pe Carol I care în notele sale zilnice menționa că era hotărât să abdice și va aducă această decizie la cunoștința Puterilor Garante. Cu timpul „ spiritele s-au calmat” , iar acțiunea din 8 august 1870 a devenit „obiectul” mai multor umoriști, în special al scriitorului Ion Luca Caragiale, cel care a scris în acest sens comedia „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”. 

Sursa informației: Lecția de istorie https://www.facebook.com/LectiaIstorie/

Post Views: 115