Ma amuza de fiecare data povestea cu inteleptii care intre doua usi spre viata si prelegeri despre viata, ar alege-o intotdeauna pe cea de-a doua mizand pe faptul ca prelegerile, teoriile si iluziile n-au cum sa dezamageasca la fel de mult ca realitatea. La urma urmei poate au dreptate si cei care aleg o iluzie stralucita in locul unei realitati serbede si cei care prefera sa traiasca o realitate mediocra in loc sa aiba idealuri inalte. In ceea ce ma priveste, cred ca, daca mediocritatea realitatii poate fi scuzata, cea a iluziilor nu are nici o motivatie. Poate si din aceasta cauza n-am suportat niciodata teoriile despre cumintenie, masura, prudenta, realism. Stiu, o sa-mi spuneti ca excesele dauneaza. Si dauneaza chiar si in mituri. Stim cu totii ce a patit regele Midas, care isi dorea sa transforme totul in aur si, mort de foame si de sete, s-a rugat la zei sa fie scapat de darul sau. Numai ca fara excese, in loc sa viseze ca sculpteaza muntii, Michelangelo s-ar fi multumit sa modeleze plastilina, Don Juan ar fi fost un sot gras si plictisitor ca celor care le punea coarne, Don Quijote si-ar fi aruncat armura si s-ar fi internat singur in ospiciu. Fara excese, omul ar sta inca pitit intr-o grota, de teama ca dorinta de a vrea prea mult sa nu-l arunce intr-o lume si mai intunecata. Trebuie sa recunosc ca excesele au facut probabil cel mai mult rau omenirii. Dar in acelasi timp nici un om care a ramas in istorie n-a facut-o ca a propovaduit cumintenia si prudenta. Ci pentru ca a crezut, a iubit si a vrut prea mult. Iar partea buna este ca usile pe care scrie spre nebunie si prelegeri despre nebunie duc in final in acelasi loc. Departe de mediocritate.

Post Views: 78