Drulă: Grindeanu, o să predai succesorului Ministerul Rezilierilor și Șantierelor Abandonate!

Grindeanu: Drulă, în 8 luni de mandat te-ai remarcat prin zero km de autostradă!

Atacurile, înțepăturile și reproșurile în spațiul public sunt la ordinea zilei între fostul ministru al Transpoturilor, Cătălin Drulă, ajuns între timp liderul USR, și actualul ministru, vicepremierul Sorin Grindeanu de la PSD, o foarte scurtă perioadă și interimar la Agricultură.

Atacul l-a pornit Cătălin Drulă, imediat după ce antreprenorul UMB Spedition a abandonat șantierele de pe A3 din Cluj și Sălaj.

“Guvernarea incompetentă PNL-PSD a dat de gard cu singurul proiect din PNRR Transporturi pe care se lucrează: A3 Transilvania între Cluj și Zalău.

De luni de zile întreaga piață de construcții din România cere Guvernului o soluție decentă pentru creșterea fulminantă a prețurilor materialelor de construcții.

Între timp, Ciolacu, Ciucă și Grindeanu fac ce știu cel mai bine: îi duc pe toți cu zăhărelul. Au dat 2 ordonanțe de urgență pentru ajustarea prețurilor care, în loc să rezolve problema, au adâncit-o și mai tare.

Nu au bani de dat pentru autostrăzi, căi ferate, spitale și școli. În schimb au pentru pensii speciale, mii de pile de partid angajate la stat sau PNDL-uri de miliarde.

Însă astăzi s-a umplut paharul.

Principalul constructor de autostrăzi din România a oprit lucrările și a părăsit șantierul autostrăzii A3 Transilvania, sectorul dintre Nădășelu și Poarta Sălajului.

Cei 42 km în valoare de peste 400 de milioane de euro erau singurii aflați în lucru din întreg PNRR-ul pe Transporturi.

Imaginile vorbesc de la sine. Șantierul este înghețat în mijlocul verii, în vârf de sezon de lucrări când sute de muncitori și utilaje ar trebui să atingă vârful de productivitate.

PSD și PNL își bat joc cu fiecare ocazie de șansa românilor pentru un trai mai bun. Nu trebuie să uităm asta în 2024 când vor cere din nou votul”, a scris, în mediul online, fostul ministru.

Acesta a postat și o filmare din perioada în care se lucra pe sectorul dintre Nădășelu și Poarta Sălajului, cu mențiunea “așa arăta șantierul anul trecut pe vremea asta, când eram eu la Ministerul Transporturilor”.

Actualul deținător al portofoliului Trasporturilor, Sorin Grindeanu, nu s-a lăsat mai prejos și a reacționat imediat, tot în mediul online.

“Drulă poate că i-a păcalit pe useriști să îl aleagă șef peste un partid de 9%, dar nu poate minți o țară întreagă! Am crezut că Drulă vrea să facă ceva și pentru infrastructura din România atunci când a venit să își negocieze șefia Comisiei de transporturi din Camera Deputaților. Constat însă că îl interesa doar o proptea pentru disputele interne din USR. Din fericire lucrurile în România se mișcă și fără rangă, fără tehnică prin birouri și fără armate de consultanți plătiți regește pentru nimic!

<Providențialii> au rămas acolo unde le este locul: în bula USR, unde se încurajează unii pe alții.

În viața reală însă proiectele merg înainte, așa cum am stabilit!

Și nicio minciună propagată de Cătalin <zero km> Drulă nu il poate schimba.

1. Conform PNRR contractele pentru construcția întregii autostrăzi A7, Ploiești – Pașcani, trebuie semnate până în luna decembrie 2023. Cu toate astea, pe sectorul Ploiești – Buzău sunt semnate deja contractele de execuție pentru loturile 1 și 2, respectiv Dumbrava – Mizil și Mizil – Pietroasele, iar construcția va începe în cel mai scurt timp. Ofertele depuse pentru construcția lotului 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău) se află în curs de reevaluare până la finalul acestui an va fi desemnat un constructor. Termenul estimat pentru desemnarea constructorilor celor patru tronsoane ale sectorului de autostradă Buzău – Focșani este luna august 2022. Au fost obținute toate avizele necesare, pentru aprobarea indicatorilor tehnico– economici, urmând ultimul pas, emiterea Hotărârii de Guvern, astfel încât să fie demarată licitația pentru construcția celor trei tronsoane ale sectorului de autostradă Focșani – Bacău. Pentru sectorul Bacău – Pașcani, în data de 11.07.2022, CNAIR a transmis spre validare la ANAP documentațiile necesare atribuirii contractelor pentru construcția celor 3 loturi ale acestui tronson de autostradă.

2. Autostrada Transilvania: Licitația pentru proiectarea și execuția sectorului de autostradă Chețani – Câmpia Turzii se află în ultima etapă de evaluare, estimându-se semnarea contractului în luna august.

De asemenea, proiectarea și execuția tronsoanelor Poarta Sălajului – Zalău și Zalău – Nușfalău, inclusiv Tunelul Meseș, se află în etapa a doua a licitației.

În cazul sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș, licitația se află în reevaluare oferte, termenul estimat pentru comunicarea rezultatului procedurii fiind luna august 2022

3.A9 Timișoara – Moravița: În luna iunie, la Timișoara, am semnat acordul dintre România și Serbia pentru stabilirea conexiunii autostrăzii Timișoara – Moravița cu drumul de mare viteză Belgrad – Vatin. Elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției autostrăzii Timișoara – Moravița se află în derulare și va fi finalizat în aceasta toamnă. A fost finalizată analiza multicriterială 2, pentru definitivarea traseului. A fost obținut certificatul de urbanism iar în prezent se realizează investigații geotehnice. În 2023 se va lansa licitația și pentru construcția acestei autostrăzi.

Aceasta este realitatea incontestabilă a evoluției proiectelor de infrastructură care nu poate fi modificată de prostioarele emise de useristul Cătălin Drulă și de acoliții lui”, a ripostat Grindeanu.

Doar că discuțiile nu s-au oprit aici. Fostul ministru a reacționat, afișând lista cu propriile socoteli.

“Sorine, că n-ai rezultate pentru că nu îți pasă și ai umplut ministerul de pile de partid și habarniști, e trist pentru noi toți. Că totuși, în loc să încerci să miști ceva minimal, semnalizezi dezastrul cu postarea asta, e pesedism din ăla pur, old-style.

Hai să vedem cum e cu <proiectele care merg înainte>.

1 Șantiere pe care mai degrabă găsim cartea de matematică a lui Grindeanu decât muncitori: A3 Transilvania Cluj – Zalău; centura Timișoara, Tecuci, Bârlad; DX12 Craiova – Balș; DNCB DN2 – A2; A0 Sud lot 3

2 Proiecte din PNRR date de gard complet sau cu zero progres în lansarea licitațiilor: A1 Lugoj – Deva; A7 Focșani – Bacău; capetele A8; reînnoiri, electrificări, ridicări restricții de viteză sau centralizări CFR; Metrou M4 Gara de Nord – Filaret

3 Licitații uitate în sertar fără progres de luni de zile: A3 Chețani-Câmpia Turzii, A3 Suplacu de Barcău – Chiribiș; A0 Nord tronsoanele 1 și 3; proiectarea drumurilor rapide Cluj – Dej și Baia Mare – Dej – Bistrița

4 Licitații anulate: Craiova – Lugoj; Lugoj – Deva; modernizare DN71 Târgoviște – Sinaia; proiectare drum legătură Ford la drum expres Craiova – Pitești; spații civilizate de servicii pe A3 București – Ploiești sau Transilvania

Aș putea continua, dar ajunge și atât. În ritmul ăsta, la rotativă (dacă nu fugiți de la guvernare până atunci) o să predai succesorului Ministerul Rezilierilor și Șantierelor Abandonate.

PS: Pe la comisie, să dai niște explicații cum spune la Constituție, când te așteptăm? Că chiar și pesediștilor le e rușine de atâta lașitate, să tot fugi de prezență”, a scris Cătălin Drulă.

Nici Sorin Grindeanu nu s-a lăsat mai prejos.

“Cătăline, rămâne cum ți-am mai spus! În 8 luni de mandat te-ai remarcat prin 4 lucruri: 1. Zero km de autostradă; 2. Ranga de la metrou; 3. Cablajele din birou ca să te înregistrezi singur (premieră absolută în domeniu); 4. 3 (trei) milioane de dolari în cont. Atât și nimic mai mult”, a reacționat Sorin Grindeanu.

Dovadă de înțelepciune a dat un internaut care a urmărit cum se faultează fostul și actualul șef de la Transporturi. Acesta le recomandă să nu se mai certe degeaba, pentru că românii sunt sătui de multă vreme de aceste “spălări de rufe” în public. Iar dacă cei doi insistă să comunice unul cu altul, ar putea să facă și ceva constructiv, de exemplu să rezolve problemele de infrastructură din România.

sursa foto: digi24.ro