Redacția
In mijlocul verii, nimic nu are frumuseţea şi farmecul lanurilor de grau care se unduiesc in bătaia vantului ca valurile unei mări. Se unduiesc şi curg in rauri de aur spre bucuria celor ce din toamnă pană in toiul verii au vegheat ca bobul de grau să facă spic cat vrabia, ca seceta să nu il parjolească, nici ploile să nu-l doboare. Şi iată, in iulie, in luna de naştere a painii combinele navighează pe valurile lanurilor, in imensul ocean de grane. Ocean e un fel de a spune, pentru că de la an la an imensitatea sa scade, aici la noi in Sălaj şi nu numai, scade, aducand oceanul la dimensiunea unui lac de 5075 de hectare. Aceasta este suprafaţa cultivată cu grau la nivelul judeţului in toamna anului trecut. N-au fost furtuni, nici secetă n-a fost şi in unele zone bobul de grau a crescut mare şi-i greu şi şi-a adunat ataţia fraţi langă el incat greutatea lor pe un hectar a trecut de patru tone. Asta la Sărmăşag, Carastelec, Someş Odorhei, Năpradea şi in alte cateva hotare ale satelor sălăjene. Mai prozaic vorbind, cam 3.200 de kilograme la hectar se estimează a fi producţia medie la grau in această vară. Ceea ce nu e rău deloc. Trist este că majoritatea producătorilor de grane nu vor manca paine din propria producţie. Mulţi o vor vinde pentru a-şi amortiza investiţia. Ce-i drept la preţuri mult mai bune faţă de anul trecut. Cei care vor dori să-şi facă zilnica paine din recolta proprie vor trebui să alerge prin judeţ pentru a găsi o moară. S-au desfiinţat morile şi la Hida şi la Doba şi in Cehu Silvaniei şi in Jibou. La Sărmăşag dai graul in schimb şi primeşti făină. Dar nu toţi cultivatorii de grau din Sălaj pot lua calea Sărmăşagului. A ţine graul in ladă să-l mănance moliile nu-i o soluţie. Si atunci nu trebuie să ne fie tare cu mirare că oceanul de grane scade de la an la an. Ieri ocean, azi lac, maine o biată baltă.
