Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj anunță începerea proiectului cultural „Danțuri de-nvățat”, care se derulează în perioada iunie -noiembrie 2022, în parteneriat cu Asociația Atelierul de Joc Popular și Asociația Sinaptica.
Prin acest proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național se va crea o platformă de comunicare mobilă și web dedicată dansurilor tradiționale din județul Sălaj.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă o mai bună cunoaștere a dansurilor tradiționale din Sălaj, în rândul publicului larg. Proiectul propune o modalitate specială de cunoaștere și promovare a folclorului coregrafic din județul Sălaj, prin realizarea unei hărți digitale, care va cuprinde secvențe reprezentative din diferitele dansuri tradiționale specifice pentru microzonele etnografice ale Sălajului.
Harta digitală va cuprinde informații descriptive despre dansurile tradiționale sălăjene: înregistrări video ale unor dansuri, descrierea pașilor și succesiunea acestora, minime informații de natură etnografică.
Prin intermediul unei aplicații mobile și a unei pagini web, utilizatorii vor putea selecta o localitate și vor avea acces la dansurile tradiționale ale microzonei.
Colecția de dansuri, în format digital, se adaugă inițiativelor anterioare ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, respectiv digitalizarea decorațiunilor arhitecturale, a caselor tradiționale și a muzicii folclorice, Sălajul fiind, în acest fel, primul județ al României care reușește o astfel de performanță.