Jurnaliştii francezi compară problemele intampinate la sesiunea de bacalaureat din Franţa cu cele din Romania. „Nu numai in Franţa există fraudă la Bac. In Romania, rezultatele de la examenul de maturitate făcute publice luni, 4 iulie, arată că numai un elev din doi a promovat testul”, scrie publicaţia online slate.fr. Site-ul mai precizează că autorităţile romane atribuie acest eşec măsurilor sporite de combatere a fraudei la examen. „Circa 650 de elevi au fost daţi afară din săli pentru că au incercat să copieze, un număr de două ori mai mare decat anul trecut”, informează şi publicaţia franceză Le Parisien . Site-ul precizează că măsurile au constat in special in instalarea de camere de supraveghere in săli, precum şi in obligaţia oficială prin care elevilor romani li s-a interzis să-i corupă pe supraveghetori. Presa locală a vorbit despre un „dezastru”, care işi are sursa in eşecurile sistemului educaţional şi in dezinteresul deopotrivă al elevilor şi al profesorilor, mai scrie publicaţia online. In Franţa, rezultatele la bacalaureat au fost afişate pe 5 iulie. Acestea sunt supuse unei atenţii speciale, in urma unei ştiri publicate de AFP pe 20 iunie care a relatat despre o scurgere pe internet a subiectelor la matematică de la bacalaureat.