Începând de marți, 31 mai, recenzorii bat la ușile celor care nu s-au autorecenzat până vineri, 27 mai, la ora 00.00.

Potrivit site-ului dedicat Recensământului Populației și Locuințelor 2021 (recensământromania.ro), până la data de 24 mai, aproape 120 de mii de sălăjeni au ales să se autorecenzeze pe platforma special dedicată primului recensământ desfășurat integral online pe teritoriul României.

Conform datelor oficiale, 60,4 la sută din cei 119.859 de sălăjeni autorecenzați sunt din mediul rural, iar 36,6 la sută sunt din mediul urban.

Aceeași statistică arată că majoritatea sălăjenilor au preferat autorecenzarea asistată de un recenzor ARA, procentul acestora fiind de 65,8 la sută. Doar 34,2 la sută dintre sălăjeni s-au autorecenzat pe cont propriu.

La aceeași dată de raportare, 24 mai, la nivel național, aproape 10,3 milioane de români completaseră chestionarele online.

”Încheiem astăzi (sîmbătă – n.red) 11 săptămâni de autorecenzare, prima etapă de culegere a informațiilor pentru recensământ. Pentru statistica oficială, pentru România, această variantă online a fost un pas înainte, un succes. Pentru noi, cei de la Direcția de Comunicare, perioada s-a tradus în mii de emailuri ce au solicitat răspuns, mii de apeluri telefonice la care am dat sfaturi, sute de ore de declarații și interviuri la posturile de radio și TV, dar și în crearea de conținut pentru rețelele sociale. Am știut de la bun început că veți fi alături de noi și că ne veți susține. Pentru că și voi vă doriți să știm câți mai suntem. Și nu numai din această cauză v-am simțit parte din noi, ci și pentru că știți că toate lucrurile bune care se vor face sunt pentru noi toți, indiferent de religie, de etnie, de educație sau limbă maternă, pentru viitorul nostru comun în România. Vă mulțumim tuturor!”, este mesajul transmis sâmbătă de oficialii Institutului Național de Statistică.

Vizita recenzorilor în teren se va desfăşura în perioada 31 mai – 17 iulie 2022.

Recensământul online al populaţiei și locuinţelor a început pe 14 martie, iar prima etapă – autorecenzarea – a fost extinsă de la 15 mai la 27 mai.