Statul a irosit pană acum două miliarde de euro pentru 52 de kilometri de autostradă. In acest timp, firmelor care au dus greul nu le sunt plătite lucrările efectuate.
Zilele acestea s-au implinit şapte ani de la debutul lucrărilor de construcţie a Autostrăzii Transilvania, proiectată intre municipiul Braşov şi punctul frontieră de la Borş. Proiectul autostrăzii vizează un număr de 415 kilometri cu termen de execuţie in anul 2013. Suma alocată iniţial a fost de două miliarde de euro, insă in acest moment, banii s-au epuizat şi au fost realizaţi abia 52 de kilometri din totalul de 415 kilometri. Proiectul este departe de a fi finalizat, atat din punct de vedere financiar, cat şi al marjei de timp, şi este greu de crezut că pană in anul 2013 vor fi daţi in folosinţă şi ceilalţi 363 kilometri rămaşi, ţinand cont de ritmul lucrărilor. Pintr-o interpelare depusă ieri, senatorul Gheorghe Pop ii aduce aminte ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, că „pană in acest moment, costurile au fost exagerat de ridicate şi că au avut loc cheltuieli supraevaluate in raport cu utilitatea lor”. „Nu pot să imi explic pe ce s-au cheltuit cele două miliarde de euro, considerate iniţial suficiente pentru finalizarea lucrărilor, dacă autostrada nu a fost finalizată decat intr-o proporţie de 10-15 la sută”, spune parlamentarul sălă-jean, care a intrebat-o pe Anca Boagiu dacă „s-a realizat un audit pentru verifica-rea modului cum sunt cheltuiţi banii şi ce cheltuieli suplimentare vor fi pană la finalizarea lucrărilor şi darea integrală in folosinţă a autostrăzii?”.
Firmele sălăjene – ţepuite de Bechtel
Zece administratori de firme din Cluj şi Sălaj au fost primiţi luni in audienţă la prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, aceştia reclamand că din cauza neplăţii sumelor datorate de către compania Bechtel, cuprinse intre zeci de mii de lei şi milioane de euro, au fost nevoiţi să trimită angajaţi in şomaj, să renunţe la maşinile achiziţionate in leasing şi chiar să işi inchidă afacerile. Costel Călugăr, un administrator de firmă, a precizat că are de primit de la compania Bechtel „mai multe milioane de euro” pentru lucrările executate la Autostrada Transilvania. „Am de recuperat milioane de euro, am plătit TVA şi datoriile la stat. Am fost nevoit să dau afară mai mult de jumătate din angajaţi, dar sunt alte firme care şi-au pierdut maşinile achiziţionate in leasing sau au dat faliment. O soluţie ar fi preluarea datoriilor pe care Bechtel le are către firmele care au lucrat la Autostrada Transilvania de către CNADNR. Ne temem că Bechtel ar putea să plece din Romania şi să nu-şi plătească datoriile”, a precizat Călugăr. Lucrările la Autostrada Transilvania au fost intrerupte la inceputul anului 2011, după ce compania americană Bechtel, constructorul autostrăzii, a iniţiat procedura de concediere colectivă a peste 700 de angajaţi.
Banii pentru Autostrada Transilvania au ajuns la şmecheri
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...