Redacția
Sărbătorile pascale sunt, probabil, cele mai importante din viața comunităților sălăjene și nu numai, iar simbolul acestora, pe lângă componenta religioasă, sunt ouăle vopsite. Chiar dacă acum în familii se vopsesc ouă în diferite culori, cu diferite modele pictate sau imagini lipite, ca să fie cât mai speciale, în lumea satului tradițional sălăjean existau reguli clare care țineau de vopsitul și ciocnitul acestora. În acest sens, ne explică cum stăteau lucrurile muzeograful Olimpia Mureșan de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, cea care a cercetat fenomenul sărbătorilor pascale în satele sălăjene.
”Ciocnitul ouălor este aşteptat şi permis în toate cele trei zile ale sărbătorii pascale. Ouăle se ciocnesc dupa anumite reguli de Paşte. Oul are trei părţi: vârful (care se numeşte cap), partea opusă (dos) şi feţele laterale (coaste sau burtă). În prima zi de Paşte se ciocneşte numai <cap cu cap>, a doua zi se poate ciocni <cap cu dos>, iar în zilele următoare <dos cu dos> sau <burtă cu burtă>. Se ciocnesc numai ouă roșii, după un anumit ceremonial care, în comunitățile rurale, se păstrează fără abatere. Ca regulă generală, primul care ciocneşte este cel mai vârstnic bărbat de la masă. Astfel, persoana mai în vârstă ciocneşte capul oului ţinut de partener, rostind cunoscuta formula <Hristos a înviat!>, în timp ce acesta va răspunde cu cuvintele <Adevarat a înviat!>. Cei care ciocnesc ouă în ziua de Paşte şi rostesc simultan <Hristos a inviat! – Adevărat a Inviat!> vor fi iertaţi de un păcat greu”, spune cercetătorul zălăuan.
Potrivit Olimpiei Mureșan, ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă. Cei care ciocnesc ouă de Paști se spune că se vor întâlni pe lumea cealaltă. Fiecare membru al familiei trebuie să mănânce mai întâi un ou sfinţit, după care se consumă din celelalte bucate.
Muzeograful zălăuan a consemnat, în cercetările de teren, și povești ale obiceiurilor relatate de către sălăjeni.
”În ziua de Paşti când ciocnesc soţii între ei, dacă se sparje oul soţului, trebe să-l mânânce soţia şi invers. Dacă nu i-l dă, se spune că îl va mânca pe lumea cealaltă, împuțit. Io când vin acasă di la biserică, aşe-i tradiţia în familie, întătdeauna mânânc două ouă şi o păscuţă, unu pântu mine, că am postit, şi unu pântu familie, pântu coptii să le deie Dumnezo sănătate” , a relatat Brânduşan Ioan, din Rus, în cursul unui interviu acordat Olimpiei Mureșan.
De asemenea, în cursul cercetării, Olimpia Mureșan spune că oamenii pe care i-a intervievat cred că doar ouăle roşii sunt singurele care pot fi date de pomană pentru sufletul unuia trecut în eternitate.
”La Surduc, în ziua de Paşti, după ce se ieşea de la biserică, toată lumea mergea la cimitir cu ouă roşii şi puneau câte un ou pe mormânt – pentru a face Paştele şi cu cei decedaţi. Seara, mergeau copiii mai săraci şi le strângeau” – Rablău Maria din Surduc.
”La o săptămână după Paști îs <Paștile morților>, atunci să mere cu ou roșu la cimitir, atunci mergi la morminte: să duc ouă roșii, vin, cozonac și se servesc oaminii unii pe alții și amu să face, să lasă ou pă mormânt, alții și sticlă cu pălincă, să aprind lumânări, vin copiii, dai la copii. Atunci să rădică paus, să fac prescuri și să duce la cimitir” , spune Moga Ioan, din Preoteasa.
”În tradiţia populară românească, ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli sau protejează animalele din gospodărie. Culorile folosite sunt: roşu, galben, verde, albastru, lila. În trecut ouăle erau vopsite în culori vegetale, preparate după reţete străvechi, cu o mare varietate de procedee şi tehnici. Plantele, în funcţie de momentul când erau recoltate, de timpul de uscare sau de modul în care erau combinate, ofereau o gamă extrem de variată de nuanţe. Cel mai des se foloseau pentru vopsit ouăle, cojile de ceapă”, concluzionează Olimpia Mureșan.
