La o lună de la debutul Recensământului Populației și Locuințelor (RPL), Sălajul ocupă locul 12 la nivel național în topul autorecenzării, cu 1,5 mai mare peste procentul pe țară. Totalul populației autorecenzate este de 37.691 de persoane, număr de chestionare completate până la data de 10 aprilie 2022, reprezentând 18,2 la sută din ținta estimată la 1 decembrie 2021, data de referință a RPL.
Toate aceste date și stadiul autorecenzării la nivelul judeţean au fost prezentate într-o conferință de presă organizată marţi, 12 aprilie, la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj.
Prin intermediul acestei întâlniri, prefectul Dari Toma și directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Sălaj, Nicolae Joldeş, au ținut să facă din nou apel populației de a se autorecenza sau de a apela la ajutorul recenzorilor asistenți din fiecare unitate administrativ- teritorială. Au fost prezentate date statistice atât la nivel de județ, cât și la nivel de țară.
Chiar dacă targetul propus la nivel național este de 35 la sută, la cum arată datele după o lună de la debut, motoarele trebuie turate maxim ca ținta să fie atinsă. Sălajul ocupă locul 12 în top, dar numărul de persoane care au decis să se autorecenzeze este mic în comparație cu alte județe care înregistrează procente mai slabe.
La nivel național, sunt deja completate peste 3 milioane de chestionare, iar județul fruntaș este Botoșani cu peste 93 de mii de persoane autorecenzate, reprezentând 25,5% din populația județului.
Pe locul doi la nivel național este județul Brașov, cu 129.461 de chestionare (23,4%). Locul trei este ocupat de Teleorman, cu 72.806 de chestionare (23,2%), locul patru este al județului Gorj cu 62.657 chestionare (20,6%), iar locul cinci este ocupat de județul Olt, cu 75.662 chestionare (20%).
Cele mai mici procente în topul național al autorecenzării este ocupat de județul Iași cu 98.721 de chestionare care, raportat la populația estimată pe județ reprezintă un procent de numai 12,4 la sută.
Prefectul Dari Doma: ”Este un efort făcut astăzi, pentru viitor, pentru tot ceea ce vor însemna investiţiile publice”
Dari Toma, prefectul județului Sălaj, a dorit să reamintească locuitorilor că acest recensământ este important pentru viitorul fiecărei comunități și că este nevoie de un minim efort din partea fiecărui locuitor de a se autorecenza pentru că vine perioada sărbătorilor pascale și autorecenzarea se poate derula numai până la data de 15 mai.
Ulterior, procesul de recenzare va fi mai solicitant, chiar dacă se va opera tot pe tabletă, însă recenzorii vor fi nevoiți ca într-un timp scurt să recenzeze în teren, ceea ce va implica timp și costuri mai mari.
“La ce ne ajută acest recensământ şi de ce este el important? Pentru că datele statistice colectate stau la baza politicilor publice ale statului român. Poate că ‘politici publice’ sună pretenţios şi nu este pe înţelesul tuturor, însă lucrurile sunt, de fapt, foarte simple.
Viitoarele investiţii în drumuri, reţele de apă şi canalizare, deciziile privind construcţia unor creşe şi grădiniţe, săli de sport sau bazine de înot se vor lua pe baza acestor date. Datele colectate la recensământ vor sta la baza oricărei investiţii din fonduri publice şi europene. În acest context, fac un apel la cetăţenii judeţului Sălaj să-şi aloce câteva minute din timpul lor pentru a completa datele solicitate la recensământ. Este un efort făcut astăzi, pentru viitor, pentru tot ceea ce vor însemna investiţiile publice pe care cu toţii ni le dorim pentru dezvoltarea Sălajului. Am rugămintea să nu amânăm autorecenzarea, pentru că vin sărbătorile, vacanța elevilor, zilele libere din mai și timpul trece foarte repede. Am făcut apel la toate instituțiile, la operatori economici, la primarii și secretarii unităților administrative teritoariale pentru a se implica și maim ult. Le mulțumesc totodată recenzorilor asistenți, personalului din primării și alte instituții pentru eforturile pe care le depun în această perioadă”, a precizat prefectul Dari Toma în cadrul conferinței de presă.
Aproape 75 la sută dintre sălăjeni au optat pentru recenzare asistată
Directorul Direcției Județene de Statistică, Nicolae Joldeș, a precizat că recensământul Populației și Locuințelor este al 13-lea recensământ care se desfășoară în țara noastră. Este o cercetare statistică de mare anvergură, cu importanță deosebită, iar rezultatele acestei cercetări vor fi puse pe masa decidenților pentru stabilirea politicilor esențiale pentru toate domeniile, de la nivel central până la nivelul unei unități administrative-teritoriale, pentru mediile urban și rural, atât pentru mediul public, cât și pentru mediul privat. ”În premieră, acest recensământ se desfășoară sută la sută în format digitalizat -adică se folosesc tablete în ambele etape – autorecenzarea și recenzarea prin interviu față în față. Suntem la mijlocul perioadei și vreau să menționez beneficiile autorecenzării: evitarea contactului cu recenzorului, gestionarea timpului conform preferințelor și se acordă o zi liberă plătită pentru persoana care se autorecenzează. Targetul propus la nivel național este de minim 35 la sută în etapa de autorecenzare și facem încă o dată apel populației să acceseze cu încredere platforma www.recensamantromania.ro sau să ceară sprijin recenzorilor asistenți din fiecare oraș și comună. Confirmarea autorecenzării se primește mai repede decât cele 7 zile estimate”, a subliniat Nicolae Joldeș.
Potrivit datelor statistice prezentate de șeful DJS Sălaj, în mediul urban sălăjean, gradul de autorecenzare este de 32,60 la sută, în timp ce în mediul rural este de 67,40 la sută. Din totalul chestionarelor completate numai 25,40 la sută sunt completate prin autorecenzare proprie, iar 74,60 la sută dintre chestionare sunt completate prin metoda de autorecenzare asistată.
Cel mai mare număr de chestionare completate la nivelul judeţului Sălaj, s-au ȋnregistrat ȋn municipiul Zalău (8.215 chestionare), urmat de oraşul Cehu Silvaniei (1864 chestionare), comuna Meseșenii de Jos (1466 chestionare), comuna Sărmășag (1.434 de chestionare), oraşul Şimleu Silvaniei (1237 chestionare), comuna Hereclean (1.172 chestionare), comuna Bălan (1.128 chestionare), comuna Bocșa (1.021 chestionare).
Orașul Jibou este pe locul 10 la numărul de chestionare completate din totalul UAT-urilor sălăjene.
Cel mai mic număr de chestionare completate s-au ȋnregistrat ȋn comunele Fildu de Jos (90 chestionare), Băbeni (111 chestionare), Zimbor (123 chestionare), Bănișor (142 chestionare).
Sprijin pentru autorecenzare – call center și turarea motoarelor
Au mai rămas doar două săptămâni la dispoziția sălăjenilor pentru a se autorecenza. Din 15 mai, la ușă vor bate recenzorii. Iar cei care vor să evite vizita recenzorilor, dar întâmpină dificultăți la autorecenzare, pot apela cu încredere și la Call Center 031 433 8300, între orele 07:00 – 22:00.
De asemenea, este posibilă şi autorecenzarea asistată, cu sprijinul unui recenzor, în centrele special amenajate în oraşele şi comunele din judeţ.
Adresa locaţiilor pentru autorecenzarea asistată (ARA), pe fiecare UAT şi programul de lucru aferent acestora sunt afişate pe site-ul Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj (https://sj.prefectura.mai.gov.ro/…/SALAJ_Centralizator…) şi pe site-ul Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj.
Acum, Instituția prefectului și Direcția de Statistică au demarat o campanie mai intense de mediatizare a recensământului și a importanței acestui proces statistic și monitorizează în permanență activitatea din fiecare UAT. Acolo unde se înregistrează rezultate mai slabe, reprezentanții comisiei județene sprijină și țin legătura cu autoritățile locale și cu recenzorii asistenți din județ pentru a accelera înregistrarea chestionarelor.