Compania Națională Poșta Română a publicat un punct de vedere prin care condamnă campania denigratoare în limba maghiară dusă la adresa sa în zona Ardealului, prin care se induce ideea că furnizorul de servicii poștale nu este un partener de încredere, în contextul în care agenții poștali distribuie în această perioadă plicurile cu voturi prin corespondență pentru alegerile legislative din Ungaria.

Sesizările au fost transmise Poștei Române de către clienți, în urma rulării unor spoturi media și a distribuirii unor pliante cu mesajul “Nu lăsa votul tău pe seama serviciilor poștale!“.

”În urma verificărilor efectuate, am fost înștiințați că, la solicitarea Asociației EMNT (Erdelyi Magyar Neppart Tanacs), Cluj-Napoca, a fost realizat un spot publicitar și difuzat la postul <Radio GaGa”> prin care oamenii sunt îndemnați să nu folosească serviciile Poștei Române, ci să folosească variante alternative. De asemenea, pe pagina de Facebook a formațiunii politice Erdelyi Magyar Neppart (Partidul Popular Maghiar din Transilvania) se regăsesc postate imagini cu flyerele care circulă în mai multe localități din Ardeal, cu același mesaj denigrator la adresa Companiei Naționale Poșta Română: <Nu lăsa votul tău pe seama serviciilor poștale!>. Asocierea sintagmei <serviciile poștale”>cu Poșta Română este evidentă, întrucât nu există alt operator poștal care transportă acest tip de corespondență în România.

Mai mult, s-a creat frustrare în rândul factorilor poștali care au distribuit impecabil, în toată această perioadă, peste 300.000 de plicuri conținând buletine de vot către populația din zonă. Etapa următoare ar presupune ca Poșta Română să fie parte activă și în procesul de returnare a acestor plicuri către Autoritatea Electorală Maghiară. Poșta Română a căzut victimă într-o dispută politică, în contextul acestor alegeri, fără a avea legătură cu calitatea serviciilor pe care le oferă.

Exprimarea folosită, atât în spotul realizat pentru difuzare, cât și în textul afișat pe pliante, induce ideea că Poșta Română nu ar fi un partener de încredere, ceea ce creionează operatorului naţional de servicii poştale o imagine neconformă cu realitatea, prin care induce în eroare opinia publică, aducând prejudicii de imagine”, se arată în comunicarea oficială.

Totodată, reprezentanții Poștei Române precizează că, în calitate de furnizor național de servicii poștale, își respectă toate obligaţiile impuse prin lege, asumate în relaţia cu clienţii şi gestionează cu seriozitate toate contractele pe care le semnează. Insinuarea conform căreia nu ar oferi siguranță transportării plicurilor aduce prejudicii companiei, prin descurajarea partenerilor comerciali, adaugă reprezentanții Poștei Române.