Mai multe unități de învățământ din Zalău pun la bătaie spații pe care nu le folosesc, în vederea închirierii. De licitație se ocupă Primăria Zalău, iar chiria se împarte nemțește, câte jumătate pentru fiecare.

Ca urmare a faptului că în școli există spaţii temporar disponibile, iar valorificarea acestora prin închiriere constituie o oportunitate de a realiza venituri la bugetul local, primăria a solicitat unităţilor de învăţământ să depună, până la finele lunii februarie, situaţia centralizată cu spaţiile și terenurile temporar disponibile pe care le dețin. În plus, potrivit municipalității, există solicitări şi din partea unor persoane fizice/juridice care sunt interesate să închirieze spaţiile disponibile excedentare ale unităţilor de învăţământ, respectiv săli de clasă, săli de festivităţi, cantine, magazii, camere de cămin, ateliere, laboratoare, săli de sport, terenuri de sport etc.

Astfel, 11 unități de învățământ din Zalău au anunțat că au spații de închiriat, majoritatea fiind săli și terenuri de sport.

Şcoala Ginmazială “luliu Maniu”, Şcoala Gimnazială “Porolissum”, Şcoala Gimnazială “George Coșbuc”, Şcoala Gimnazială” Gheorghe Lazăr”, Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”, Colegiul Tehnic “Al.Papiu Ilarian”, Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul”, Colegiul Național “Silvania”, Liceul Pedagogic “Gheorghe Şincai”, Liceul cu Program Sportiv “Avram lancu” și Liceul de artă “loan Sima” și-au arătat disponibilitatea de a închiria sălile de sport pe care le dețin.

Şcoala Ginmazială “luliu Maniu” mai are de închiriat, pe lângă sala mare de sport, o sală mică pentru activități sportive, dar și sala festivă.

De asemenea, Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” oferă spre închiriere și terenul sintetic.

La Colegiul Național “Silvania” Zalău este disponibilă pentru a fi închiriată o sală de clasă, în timp ce Liceul Pedagogic “Gheorghe Şincai” oferă un spațiu în incinta unității, cu destinația de chioșc alimentar.

Chiriile încasate constituie sume ce se fac venit la bugetul local (50%) şi la bugetul unităţii de învăţământ (50%).
Contractele de închiriere se vor încheia pe o perioadă de doi ani, cu posibilitate de prelungire.

Tarifele percepute sunt cele stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 376 din decembrie 2021 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, a tarifelor şi chiriilor pentru administrarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Zalău, pentru anul 2022.

Astfel, pentru închirierea temporară a unor spații din incinta unităților de învățământ, tariful minim este de 21 de lei pe oră pentru o sală de clasă, 42 de lei pe oră pentru sala festivă, 52 de lei pe oră pentru ateliere, 270 de lei pe oră pentru cantină, respectiv 2.100 lei penru un eveniment la cantină.

Pentru activități de comerț, prețul minim de la care poate porni licitația este de 21 lei/mp/lună.

În cazul terenurilor de sport, tariful minim este 21 de lei pe oră în cazul celor acoperite cu bitum, respectiv 72 de lei pe oră în cazul celor sintetice.

Pentru sălile de sport, tariful perceput este de cel puțin 21 de lei pe oră în cazul sporturilor individuale, și poate ajuge la 103 lei pe oră pentru fotbal, de exemplu.

Pentru punerea acestei măsuri în practică, este nevoie ca, în ședința din 31 martie, consilierii locali să aprobe proiectul privind închirierea prin licitaţie publică a acestor spații și terenuri aflate în administrarea unităţilor de învăţământ din Zalău.