Consiliul Județean Sălaj este convocat de îndată în ședință extraordinară joi, 3 martie, de la ora 10:00, pentru a fi supus la vot proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea, modernizare și extinderea Spitalului de Recuperare.
Acest proiect s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței ordinare din 28 februarie, dar a fost retras, fiind repus acum pe ordinea de zi a ședinței de joi.
Valoarea proiectului de investiții este de de 10,7 milioane de lei.
Această clădire găzduiește compartimentele de Reumatologie și Recuperare din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău și este situată pe strada Dumbrava, nr. 60.
A fost construită în jurul anului 1940, destinația inițială fiind de locuințe pentru cadre militare. În anul 1965, a fost preluată de către Spitalul Județean de Urgență Zalău. Construcția are două niveluri. La parter funcționează compartimentul de Recuperare, iar la etaj compartimentul de Reumatologie.
De la construirea sa, imobilul nu a beneficiat decât de reparații minore.
Prin investiția propusă de administrația județeană se intenționează reabilitarea, consolidarea și creșterea eficienței energetice a clădirii, în scopul menținerii acesteia în stare bună de funcționare din punct de vedere al siguranței, al igienei și sănătății celor care utilizează acest spațiu.
Principalele obiective urmărite sunt asigurarea circuitelor funcționale și medicale specifice, separarea acceselor pentru cele două compartimente, dotarea clădirii cu ascensor vertical pentru transportul persoanelor și materialelor, realizarea circuitelor funcționale pentru personal și pacienți, asigurarea unor spații de depozitare, garderobe, vestiare etc., asigurarea funcționării cabinetului medical de tip ambulatoriu, dotarea spațiilor cu mobilier și aparatură medicală, refacerea instalațiilor, anveloparea clădirii și creșterea eficienței energetice a acesteia.
Alba, neagra cu acest proiect! Când conduce un cântăreț , ce sa ai pretenții?