Agricultorii care desfăşoară activităţi potrivit măsurilor de dezvoltare rurală cuprinse in cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 pot beneficia acum de garanţii din partea statului roman, in cazul in care apelează la imprumuturi bancare. Băncile care acordă la ora actuală credite pentru agricultori sunt: CEC Bank, BCR, Carpatica, Reiffensen, BRD şi Banc Post.Garanţiile se acordă prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii in limita a 50 la sută din valoarea creditelor acordate de una dintre cele şase instituţii bancare antemenţionate. Fondul sprijină, astfel, finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către fermieri.
Şi persoanele fizice
Agricultorii pot obţine credite doar dacă garantează cu 80 la sută din sumele care vin de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Dar băncile acordă imprumuturile conform regulilor lor interne. In acest caz garanţiile pe care le cer băncile sunt: cesiunea asupra sumelor care provin de la APIA şi garanţii de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor. Beneficiarii eligibili vor trebui să prezinte o adeverinţă eliberată de APIA din care să rezulte valoarea sumei pe care o are de primit fermierul. Beneficiari eligibili in contextul de faţă sunt şi fermierii persoane fizice, care nu au statut de persoană fizică autorizată, fermierii persoane fizice autorizate PFA, persoane juridice sau chiar grupuri de producători care desfăşoară lucrări agricole. Agricultorii care se incadrează in condiţiile de mai sus primesc garanţii de la statul roman indiferent de forma juridică a terenului pe care il lucrează. Terenul poate fi proprietate, luat in arendă, concesionat, inchiriat etc.
Credite pentru agricultori – la cheremul băncilor
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...