Pentru a fluidiza comunicarea directă cu consumatorii din toată țara, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a înființat, începând din 7 februarie, un număr special de telefon, folosit exclusiv pentru mesaje în aplicația WhatsApp.
Numărul de telefon pentru aplicația WhatsApp este 079 021 9551.
”Am înființat acest număr special, care se va afla în permanență la mine, pentru a putea fi cât mai aproape de consumator și a mă putea implica personal în gestionarea situațiilor urgente care pot apărea și care vor fi semnalate astfel”, spune Horia Constantinescu, președinte ANPC.
”La acest număr, care nu va folosi funcția de apel video sau cu voce, sunt așteptate mesajele scrise și imaginile care să sesizeze nereguli cu caracter de urgență în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor, de pe întreg cuprinsul țării. Mai exact, este vorba despre primirea unor facturi foarte mari, nereale, la energie electrică și gaze naturale, cazuri de debranșări, pentru neplată a unor facturi greșite la energie încă necorectate, precum și situații urgente care pun în pericol sănătatea consumatorilor”, se arată în informarea ANPC.
Comisarii ANPC vor selecta, dintre toate mesajele urgente primite de la consumatori, care sunt acelea care se află în competența legală de soluționare a instituției și le vor da curs.
”Menționăm că mesajele trimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamațiile realizate în mod curent. Primirea reclamațiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcție de raza teritorială în care își desfășoară activitatea operatorul economic reclamat.
Reclamaţiile se fac în format scris – transmise prin poștă -, în format electronic sau se depun personal, pentru souționarea acestora urmându-se procedura prevăzută de lege”, a explicat ANPC.
Reclamațiile la Protecția Consumatorilor se pot face și pe WhatsApp
Articole
Sălaj: Șofer băut, rănit în accident.
Duminică, 5 ianuarie, la ora 02.48, un bărbat de 20 de ani a fost transportat la spital după ce a intrat cu mașina într-un șanț din Camăr. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea sălăjeană Camăr, a avut loc un accident rutier. L-au testat cu etilotestul pe tânăr și a reieșit o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost…
Mai mult...Peste două zile România scapă de vizele pentru SUA
România scapă oficial de vizele pentru SUA. Mai precis, pe 10 ianuarie, când vor fi semnate actele oficiale de către oficiali români și americani. Anunțul a fost făcut de ambasada României la Washington. Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, și Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, se întâlnesc vineri, 10 ianuarie, pentru a consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize. Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate…
Mai mult...