În patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău au intrat, de-a lungul timpului, piese din vremea dacilor care sunt clasificate ca tezaure atât prin valoarea lor istorică, precum și prin materialul din care au fost confecționate. Vorbim despre tezaurele dacice descoperite în timp în zona orașului Șimleu Silvaniei, acolo unde a fost o așezare dacică importantă, și aflăm povestea descoperirii tezaurelor de la arheologul Horea Pop.

Tezaurul dacic de la Cehei

Doi copii, pe nume Mălin şi Gigel Lazoc, au descoperit în 25 aprilie 1986, în apropiere de Şimleu Silvaniei, la Cehei, un tezaur care avea să devină, în timp, unul dintre cele mai valoroase tezaure dacice din patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

”Trei brăţări, o fibulă şi un lanţ din argint – toate de factură dacică, precum şi 552 de monede de argint – drahme greceşti, au fost descoperite de copii în timp ce scoteau pământ dintr-un versant al Deluţului din spatele casei. Tezaurul cântăreşte 2,122 kilograme și se datează în a doua jumătate a secolului I a.Chr. Poveștile locale vorbesc despre faptul că, iniţial, copiii s-ar fi jucat cu piesele găsite, dar cert este că, până la urmă, Miliţia şi Securitatea au <intrat> pe fir şi au recuperat tezaurul găsit la Cehei și cu aportul arheologilor de la Zalău. Acesta nu a stat, însă, foarte mult timp în Sălaj, pentru că a fost trimis în regim de urgenţă la <Cabinetul 2> al Elenei Ceauşescu. După ce au fost recuperate, toate piesele au fost puse într-o cutie, comandată la actuala fabrică Simex, şi trimise, rapid la Cabinetul nr.2 de către prim-secretarul de atunci al județului, Ion Traian Ştefănescu. N-au apucat arheologii – Alexandru Matei şi numismatul de la Cluj, Eugen Chirilă, decât o noapte să lucreze ca să determine piesele. Au reuşit să le cântărească, dar nu pe fiecare. Privind în trecut, tezaurul se pare că a fost o <jertfă> în speranţa întoarcerii din <exil> a prim-secretarului judeţului, un foarte bun prieten al lui Nicu Ceauşescu. Spera că astfel va cumpăra bunăvoinţa soţiei dictatorului şi că, în acest fel, se va putea întoarce la Bucureşti. Ion Traian Ştefănescu fusese <exilat> de soţii Ceauşescu în Sălaj, în funcţia de prim-secretar al judeţului, pentru a-l despărţi de fiul lor, Nicu, considerând că acesta nu era un anturaj bun pentru băiatul lor. Era un personaj dur, intransigent, dar corect. Coincidenţă sau nu, la scurt timp după ce tezaurul de la Cehei a ajuns în posesia Elenei Ceauşescu, Ion Traian Ştefănescu a fost mutat mai aproape de casă, fiind numit ca şi prim-secretar în Dolj. După Revoluție, tezaurul de la Cehei a fost preluat de Banca Naţională a României care, ulterior, i-a anunţat pe reprezentanţii Muzeului Judeţean din Zalău să meargă să-l aducă <acasă>”, povestește arheologul Horea Pop.

Tezaurele dacice de la Uliul cel Mic, Șimleu Silvaniei

”Toate piesele au fost descoperite de către un localnic, Bede Iosif, pe dealul Uliul cel Mic, cu prilejul lucrărilor de amenajare a terenului pentru plantarea viei. Totodată, prin intermediul scrisorilor, a furnizat arheologului Szekely date despre condițiile descoperirii. Pentru că la momentul descoperirii nu exista încă un muzeu în Sălaj, piesele au ajuns în patrimoniul Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, vândute acestuia de către Bede Iosif, prin intermediul unei călugărițe din Șimleu Silvaniei”, relatează specialistul în epoca dacilor.

Primele cercetări arheologice sistematice, explică Horea Pop, în punctul în care au fost efectuate descoperirile, au pornit din iniţiativa Institutului de Istorie şi Filosofie al Academiei R.P.R., în luna iulie a anului 1949. Într-o listă din documentaţia de şantier, arheologul Marius Moga descria 22 piese achiziţionate de la descoperitor. Lista mai cuprinde fragmente ceramice recoltate în sondajele trasate, dar şi o dăltiţă din fier, descoperită împreună cu fragmente de oase, neprecizându-se dacă arse sau nu. Piesele se află în depozitele Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

”În anul 1975 Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău a achiziţionat mai multe piese descoperite în aceeaşi zonă. Este vorba despre o cană întreagă lucrată cu mâna, două fibule romane din bronz, un fragment de râşniţă, o cute, un cârlig din fier (undiţă?), fragment de cămașă de zale, precum şi fragmente ceramice dacice lucrate cu mâna şi la roată. Noile săpături s-au lăsat aşteptate până în anul 1978, când Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău a efectuat 6 sondaje de verificare, prin arheologul Alexandru V. Matei. În sondajele efectuate au fost descoperite încă trei monede și urme de locuințe și gropi cu oase arse și nearse și fragmente ceramice dacice. Concluzia trasă de autorul cercetării a fost că în punctul Uliul cel Mic de pe Măgura Şimleului a existat o mică aşezare dacică, în aceeaşi zonă fiind descoperite şi morminte de incineraţie în groapă”, mai spune arheologul de la Muzeul din Zalău.

Începând cu anul 2007 cercetările arheologice au fost reluate la Şimleu Silvaniei în punctul Uliul cel Mic, continuând, aproape fără întrerupere, până inclusiv în anul 2013. Cercetările au vizat cu predilecţie versantul nordic, mai abrupt, dar neatins de uneltele arheologului. Cercetările din anul 2007 au dus la recuperarea a încă 28 denari şi două podoabe dacice din argint.

Potrivit lui Horea Pop, arheologul Zoltan Szekely de la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe publica în anul 1951 peste 100 de piese descoperite întâmplător la Șimleu Silvaniei. Printre fragmentele ceramice dacice, arme din fier, piese de harnaşament, unelte, ustensile, podoabe și accesorii vestimentare din bronz și 33 monede romane din argint se aflau și podoabe din argint: 5 brăţări, un colan și 7 elemente dintr-un colier.

”Pe versantul nordic au fost descoperite urmele unor terase dacice pe care funcţionau ateliere metalurgice dacice, pe versantul sudic fiind amenajate locuințele și anexele meșterilor. Inventarul arheologic descoperit constă preponderent în ceramică specifică epocii dacice, mai ales secolului I î.Chr. Din punct de vedere numeric însă, materialele care prevalează sunt cele metalice (fier, bronz, plumb, argint), unele descoperite în cercetări perieghetice pe panta nordică accentuată. Varietatea şi numărul mare al acestora (paftale, fragmente de oglindă, picuri din argint şi bronz, fibule din fier şi bronz, cuţite, vârfuri de săgeţi, materiale de construcţie, deşeuri de piese din fier şi bronz, etc), nefiresc pentru o aşezare dacică din acelaşi orizont cronologic, condiţiile improprii unei locuiri umane convenţionale, ne formează o imagine aparte despre caracterul sitului sondat. Din umplutura terasei T3 provin 12 denari romani din argint din componenţa Tezaurul II împrăştiat pe pantă şi pe amenajarea teraselor. Aceştia pot constitui mai degrabă materia primă utilizată în atelier pentru realizarea podoabelor dacice din argint, sau poate replici monetare”, explică cercetătorul.

Un alt tezaur, cel de-al treilea de la Uliul cel Mic, a fost descoperit prin suprafaţa trasată pe versantul nordic, în zona şeii de legătură a dealului cu restul Măgurii Şimleului. ”Tezaurul, format din 25 de monede romane din argint (ultima emisă de către Augustus), era scurs pe panta accentuată a versantului pe o lungime de 25 m. Reluarea cercetărilor a adus argumente potrivit cărora suntem în faţa unor descoperiri cu caracter profan, mai precis a unei aşezări de meşteri metalurgi daci, care serveau probabil gustul aristocraţiei din aşezarea fortificată din punctul Observator, aflată la circa 500 m distanţă pe platourile superioare ale Măgurii Şimleului”, concluzionează arheologul Horea Pop.

Tezaurul de la Cetate (1997)

Un alt tezaur dacic important este cel descoperit în 1997 în zona Cetate din Șimleu Silvaniei.

”În vara anului 1997, Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău efectua cercetări arheologice sistematice pe dealul Cetate, cu scopul vizitării acestora de către participanții la cel de-al 17-lea Congres Internațional al Frontierelor Romane la care au participat peste 200 specialiști ai acestui domeniu al civilizației romane. Cercetarea arheologică aborda o terasă pe care, acum 2000 de ani, fusese amenajat un atelier metalurgic dacic. Structurile atelierului se extindeau și în exteriorul săpăturilor trasate. La vest de acestea, unde se intenționa extinderea săpăturii, se observa însă o deranjare a terenului datorată unei intervenții recente prin care un locuitor își îngropase câinele decedat în primăvară. Din fericire, intervenția nu a fost mai adâncă de un etru adâncime de la care începea umplutura nederanjată a atelierului dacic. Extinderea cercetării a putut fi astfel realizată și nu mare ne-a fost mirarea când la 20 cm mai jos să descoperim un tezaur dacic compus din 54 monede romane din argint. Tezaurul a fost îngropat în podeaua din lut a atelierului metalurgic, într-o mică gropiță. Monedele care îl compun au fost emise în intervalul 189 a.Chr-37 p.Chr. Dacă inițial am considerat că monedele, din componența tezaurului, puteau fi veniturile meșterului metalurg, analizând mai apoi alte descoperiri, se pare că acumularea monetară era destinată topirii în vederea confecționării de podoabe sau chiar a turnării altor monede”, explică arheologul sălăjean.

Post Views: 377