Anul 2021 a fost unul plin de evenimente politice, iar parlamentarii au avut parte de multe bătălii care au dus la cădere de guvern, refacere de majorități politice și schimbări de lideri. Cristian Viașu, senator USR de Sălaj, își evidențiază în raportul de activitate de anul trecut faptul că a semnat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu (din care făcea parte partidul său), dar și faptul că a semnat sesizarea de neconstituționaliate privind hotărârea de revocare a Președintelui Senatului, Anca Dragu, unul dintre liderii USR.

”Cu toate că suntem deja aproape de mijlocul lunii ianuarie 2022 doresc să reamintesc o parte din activitatea mea din anul 2021 ca ales parlamentar, senator al Sălajului. Așa cum precizam și în raportul de activitate al primei sesiuni parlamentare din 2021, anul care s-a încheiat a însemnat pentru mine unul plin de responsabilitate ca Senator, ca membru al Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, ca membru al Comisiei pentru cultură și media și nu în ultimul rând ca membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și a Senatului pentru relația cu UNESCO”, scrie Viașu.

Cristian Viașu își începe prezentarea activității cu un rezumat al sesiunii parlamentare septembrie – decembrie 2021: 301 de proiecte de lege și propuneri legislative prezentate la Senat spre dezbatere și adoptare; 63 de inițiative legislative ale senatorilor și deputaților partidului din care face parte, USR; 3 dintre aceste inițiative au ajuns până la capătul traseului legislativ fiind promulgate în lege (Legea nr.276/25.11.2021 privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor și a Holocaustului, Legea nr.9 / 05.01.2022 prin care studenții universităților de stat au acces gratuit la bibliotecile univeritare si la Bibliotecile Central Universitare, Legea nr.10/5.01.2021 prin care Ministerul Educatiei va publica pe pagina web a instituției calendarul național de evenimente și activități extrașcolare de promovare a științei).

”La 8 din aceste inițiative legislative depuse de USR sunt inițiator și co-inițiator: modificarea si completarea Legii 29/2009 privind sistemul de decorații al României și OUG. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și desconspirarea Securității, modificarea și completarea Legii nr.24/2000 (republicată) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, abrogarea art.210 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, modificarea și completarea OUG nr.158/2020 privind concediile și indemnizatiile de asigurări sociale de sănătate, modificarea și completarea OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, modificarea și completarea Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, modificarea radicală a Legii 448/2006 privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Am analizat, dezbătut și amendat în cadrul ședințelor comisiilor parlamentare din care fac parte un număr de 84 de proiecte și propuneri legislative din care am avizat favorabil un număr de 31 – cu amendamente sau fără amendamente aduse de membrii comisiilor”, scrie senatorul USR.

Însă evidențiază și faptul că a votat pentru demiterea guvernului din care partidul său a făcut parte, ceea ce a dus, în final, și la pierderea funcțiilor de conducere a colegilor săi parlamentari.

”Sunt unul dintre semnatarii moțiunii de demitere a Guvernului condus de premierul Câțu, moțiune depusă la 30.09.2021. Am depus în 17.11.2021 o interpelare către Primul Ministru referitoare la liberul acces al echipelor de filmare în Parcul Național Apuseni. Am semnat alături de colegii mei din USR sesizarea de neconstituționaliate privind hotărârea de revocare a Președintelui Senatului. Cam aceasta este o parte din activitatea mea ca parlamentar în Senatul României în cea de a-II-a sesiune a Legislativului 2020 – 2024. Sper ca acest an, 2022, cu toate că incepe într-o societate marcată de situația pandemică, să fie la fel de fructuos în a aduce modificări legislative importante și benefice societății din România”, concluzionează senatorul sălăjean.